Afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete, în creştere cu 6,5%

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor a crescut cu 6,5% ca serie brută, în primele 10 luni din 2018, comparativ cu perioada similară din anul 2017, tot pe creştere fiind şi volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei, care a avansat, ca serie brută, cu 5,6%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică.
Economica.net - joi, 13 dec. 2018, 09:09
Afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete, în creştere cu 6,5%

În această perioadă, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a urcat cu 6,5%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+33,6%), comerţul cu autovehicule (+14,4%) şi la activităţile provenite din comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+1,3%). Activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor au scăzut cu 12,8%.

În perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2018, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2017, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 7,5%.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2018, a înregistrat o cifră de afaceri cu 5,6% mai mare comparativ cu perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2017, provenită de la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+9,4%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+6,6%), activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+4,5%) şi de la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+3,4%). Activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană au scăzut cu 1,7% .

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2018, a înregistrat o cifră de afaceri cu 5,1% mai mare comparativ cu perioada similară din 2017.

Conform INS, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna octombrie 2018, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o creştere cu 12,9% ca urmare a creşterii înregistrate la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+15,7%), comerţul cu autovehicule (+13,4%) şi activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor (+6,0%). Comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor a scăzut cu 2,9%.

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna octombrie 2018, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o creştere cu 1,6%.

În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna octombrie 2018, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o scădere cu 3,6% cauzată de scăderile înregistrate la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-7,8%) şi la activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-5,9%). Creşteri au înregistrat activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+11,5%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+3,2%) şi la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+0,5%).

Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna octombrie 2018 faţă de luna precedentă, a scăzut cu 0,3%.

De asemenea, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna octombrie 2018, comparativ cu octombrie 2017, a înregistrat o creştere cu 3,4% datorată creşterilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+56,3%), comerţul cu autovehicule (+9,6%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+1,5%). Activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor au scăzut cu 18,6%.

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna octombrie 2018 a înregistrat o creştere cu 1,1% faţă de luna octombrie 2017.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna octombrie 2018 a înregistrat o cifră de afaceri cu 6,4% mai mare comparativ cu octombrie 2017, provenită de la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+20,2%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+13,8%) şi de la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+3,4%). Scăderi au înregistrat activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-8,3%) şi activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-2,8%).

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna octombrie 2018, a crescut cu 5,9% comparativ cu luna octombrie 2017.

Te-ar mai putea interesa și
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail......
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International ...
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a ...