Blair îi recomandă premierului Theresa May să organizeze un nou referendum privind Brexit-ul

Fostul premier britanic Tony Blair i-a cerut vineri actualului şef al guvernului de la Londra, Theresa May, să organizeze un nou referendum privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează dpa.
Economica.net - vin, 14 dec. 2018, 18:05
Blair îi recomandă premierului Theresa May să organizeze un nou referendum privind Brexit-ul

„Sfatul meu pentru ea este că nu are nici un rost, literalmente, să continue să se lovească cu capul de acest zid de cărămidă”, a declarat Blair într-un discurs susţinut vineri la Londra. „Este de preferat să vă îndepărtaţi de zidul de cărămidă şi să gândiţi creativ”, a mai spus el.

„Dacă te uiţi la toată nebunia asta, cum poate fi nedemocratic să spui poporului britanic: „OK, în lumina tuturor acestor lucruri, vrei să continuaţi sau vreţi să rămâneţi?”, a mai spus el.

Acordul privind retragerea Marii Britanii din UE a întâmpinat rezistenţă în parlamentul de la Londra, iar votul programat pentru această săptămână a fost amânat de teama unui eşec.

Supravieţuitoare a unui vot de neîncredere miercuri, Theresa May i-a asigurat pe omologii ei europeni în cadrul summitului că poate obţine undă verde din partea parlamentului său, dacă UE oferă „asigurări” că acest text „nu va prinde în capcană” pe termen nedefinit Marea Britanie într-o uniune vamală cu UE.

Europenii, care s-a declarat cu toţii „gata să o ajute” pe Theresa May, au adoptat un text, fără valoare juridică, menit să atenueze îngrijorările parlamentului britanic. Dar ei au repetat că acordul de divorţ „nu poate fi renegociat” şi nu şi-au ascuns nerăbdarea faţă de solicitări considerate încă prea vagi privind noua relaţie pe care Londra vrea să o înnoade cu UE după Brexit.

Noile garanţii cerute de Theresa May privesc aşa-numitul „backstop”, soluţia imaginată pentru a împiedica revenirea unei frontiere fizice între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, care ar pune în pericol acordurile de pace de pe insulă. Această „plasă de siguranţă” prevede crearea unui „teritoriu vamal unic” înglobând UE şi Marea Britanie după tranziţia post-Brexit, care nu ar trebui să se aplice decât în caz de eşec al negocierilor care urmează privind viitoarele relaţii comerciale ambiţioase pe care Londra şi Cei 27 vor să le stabilească.  

Te-ar mai putea interesa și
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor diplomatice în investigaţiile care caută să elucideze......
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...