Ministerul Energiei: 142.518 consumatori din 418 localităţi nu aveau energie electrică luni dimineaţă

Alimentarea cu energie electrică era întreruptă luni dimineaţă, la ora 10:00, pentru 142.518 consumatori din 418 localităţi, în urma fenomenelor meteo severe din week-end-ul trecut, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei.
Economica.net - lun, 17 dec. 2018, 09:57
Ministerul Energiei: 142.518 consumatori din 418 localităţi nu aveau energie electrică luni dimineaţă

Aceasta după ce, duminică, numărul clienţilor afectaţi era 290.000. În reţeaua electrică de distribuţie mai sunt 13 linii de 110 kV încă indisponibile.

Cei mai mulţi consumatori încă nealimentaţi cu energie electrică se află în aria de activitate a Enel Banat (86.560 de clienţi din 170 de localităţi), CEZ Oltenia (29.912 de clienţi din 170 de localităţi), Electrica Transilvania Nord (16.677 de clienţi din 52 de localităţi), Electrica Muntenia Nord (7.740 de clienţi din 12 localităţi), Electrica Transilvania Sud (824 de clienţi din 13 localităţi) şi E.ON Moldova (805 clienţi dintr-o singură localitate).

În zona de activitate a Enel Banat au fost instalate grupuri Diesel pentru alimentarea unei părţi a consumatorilor.

Totodată, ca urmare a fenomenelor meteorologice înregistrate în ţară pe fondul codurilor galben şi portocaliu de ninsori şi de viscol, Ministerul Energiei a activat începând de duminică, 16 decembrie, Comandamentul pentru situaţii de urgenţă din cadrul instituţiei.

Comandamentul este condus de secretarul de stat Andrei Maioreanu şi supraveghează şi coordonează activitatea tuturor operatorilor de distribuţie a energiei electrice implicaţi în operaţiuni de remediere a reţelelor afectate la nivel naţional şi de reconectare a consumatorilor nealimentaţi cu energie electrică.

Ministerul Energiei a solicitat operatorilor de distribuţie suplimentarea a echipelor operative de intervenţie, în special în zonele cu cele mai multe cazuri de deconectare.

„Ministerul Energiei va supraveghea întreaga acţiune a operatorilor de distribuţie până când situaţia va reveni la normal, peste tot în ţară. Precizăm că, potrivit estimării operatorilor de distribuţie a energiei electrice, majoritatea consumatorilor încă afectaţi de întreruperea curentului electric va fi reconectată până la finalul zilei de astăzi, 17 decembrie 2018”, se mai arată în comunicat.

 

Te-ar mai putea interesa și
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) își adaugă în portofoliul de produse fără fum, destinate exclusiv......
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva ...