Proiectul ordonanţei de urgenţă cu privire la noile măsuri fiscale anunţat de Ministrul Finanţelor pe 18 decembrie va avea un puternic impact negativ asupra sectorului energetic din România: asupra securității energetice, asupra locurilor de muncă şi investiţiilor, arată Petrom într-un comunicat.
“Dacă vor fi implementate, măsurile vor arunca piaţa de gaze din România înapoi în timp cu cel puţin 10 ani, la stadiul de piaţă reglementată şi departe de a fi liberalizată”, spune Petrom.
“Investiţiile joacă un rol fundamental în creșterea economică viitoare. În absenţa unei economii deplin funcţionale, investiţiile, disponibilitatea produselor şi serviciilor, locurile de muncă şi creşterea economică sunt ameninţate”, mai arată compania petrolieră.
“Una din măsurile propuse este plafonarea preţului gazelor naturale la 68 lei/MWh, pe o perioadă de trei ani. Atragem atenția că stabilirea în mod artificial a unui preț la care producătorii sunt obligați să comercializeze gazele încalcă regulile Uniunii Europene privind piața liberă, distorsionează concurenţa, discriminează producătorii români faţă de importatori și poate avea consecințe grave asupra aprovizionării cu gaze”, spune Petrom, care indică două efecte ale acestei măsuri. Primul este acela că producția de gaze din România ar scădea în următorii ani ca urmare a reducerii investițiilor, în condiţiile în care prețul stabilit artificial la 68 de lei/MWh pune în pericol proiecte importante de investiții din domeniu. Al doilea este acela că importurile de gaze ar crește, cu impact puternic asupra securității energetice a României și cu creșterea prețului la gaze în viitor
“În lipsa investiţiilor, producţia internă de gaze naturale este de așteptat să scadă în mod abrupt, iar diferenţa ar fi acoperită de importuri suplimentare de gaze, care sunt semnificativ mai scumpe. Potrivit estimărilor OMV Petrom, în lipsa oricăror investiții, importurile ar putea crește până la 40%-50% din consum în 2030 (față de approx. 10% în prezent), din cauza scăderii producției naționale”, arată compania
“OMV Petrom este unul din cei mai mari angajatori privaţi din România, cel mai mare contribuabil la bugetul de stat şi cel mai mare investitor privat. În plus faţă de cei 13.000 de salariaţi proprii, OMV Petrom lucrează cu un număr mare de companii româneşti care au aproximativ 40.000 de salariaţi.
Suntem profund îngrijoraţi cu privire la măsurile care sunt impuse fără studii de impact şi fără nicio consultare prealabilă. Astfel de măsuri au efect negativ asupra atractivităţii României pentru investitori, descurajează proiectele de investiţii şi afectează în mod negativ economia şi forţa de muncă”, mai arată compania.
Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 61 milioane bep în 2017. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției cu amănuntul de produse petroliere, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 789 benzinării, la sfârșitul lui septembrie 2018, sub două branduri, OMV și Petrom. Petrom este controlată de grupul austriac OMV.