UE: acord pentru interzicerea practicilor comerciale neloiale în cadrul lanţului de aprovizionare cu alimente

Parlamentul European, Consiliul şi Comisia au ajuns joi la un acord politic cu privire la un nou set de reguli care vor garanta, pentru toţi fermierii din UE şi pentru o mare majoritate a companiilor agroalimentare din UE, protecţia împotriva practicilor comerciale neloiale, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.
Economica.net - joi, 20 dec. 2018, 12:21
UE: acord pentru interzicerea practicilor comerciale neloiale în cadrul lanţului de aprovizionare cu alimente

Noua legislaţie europeană va acoperi produsele agricole şi alimentare comercializate în cadrul în cadrul lanţului de aprovizionare cu alimente şi va interzice, pentru prima dată, până la 16 practici comerciale neloiale impuse în mod unilateral de un partener comercial.

Practicile comerciale neloiale care urmează a fi interzise sunt plăţile întârziate în cazul produselor perisabile, anulările în ultimul minut ale comenzilor, modificările unilaterale sau retroactive ale contractelor şi obligarea furnizorului la plata produselor irosite. Alte practici vor fi permise numai dacă fac obiectul unui acord prealabil, clar şi lipsit de ambiguitate între părţi: faptul că un cumpărător returnează unui furnizor produsele alimentare nevândute; faptul că un cumpărător impune unui furnizor o plată pentru garantarea sau menţinerea unui acord de furnizare pentru produse alimentare; faptul că un furnizor plăteşte pentru promovarea sau comercializarea produselor alimentare vândute de cumpărător.

„Acordul convenit astăzi deschide calea pentru o directivă care să ofere o protecţie importantă pentru toţi fermierii din UE, pentru organizaţiile lor şi pentru companiile mici şi mijlocii. Toţi aceştia vor fi protejaţi împotriva marilor operatori care acţionează în mod neloial şi în afara regulilor”, a declarat comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan.

Acordul convenit astăzi se va aplica tuturor implicaţi în lanţul de aprovizionare cu alimente a căror cifră de afaceri maximală este de 350 milioane euro, cu nivele diferite de protecţie oferite sub acest prag. Noile reguli vor acoperi retailerii, procesatorii de produse alimentare, angrosiştii, cooperativele sau organizaţiile de producători, sau producătorii izolaţi care se vor angaja sau una din practicile neloiale identificate.

Executivul comunitar subliniază că punerea în practică a acestor reguli nu va conduce la majorări de preţuri pentru consumatori. Cu prilejul consultării publice derulate de Comisie înaintea prezentării propunerii sale, organizaţiile consumatorilor au încurajat reglementare acestor practici pentru că au un efect negativ, pe termen lung, asupra consumatorilor.

Un element important al directivei este că statele membre pot introduce un prag superior celui de 350 milioane euro în legislaţia lor naţională şi de asemenea pot adopta şi alte măsuri, dacă doresc. Acordul prevede şi o clauză de revizuire odată la patru ani, ceea ce înseamnă că dispoziţiile actului legislativ vor fi evaluate în cursul următorului mandat parlamentar.

Acordul convenit astăzi va fi urmat de un vot în Parlamentul European şi în Consiliu pentru a putea aproba în mod formal textul. După ce va fi adoptat integral, statele membre vor trebui să transpună noul act legislativ în legislaţia lor naţională.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...