Dezastru la o fermă din Buzău. Peste 100 de animale, îngropate de vii în zăpadă VIDEO

150 de animale şi-au găsit sfârşitul îngheţate în nămeţi. Dezastrul a avut loc la o fermă din apropierea comunei buzoiene Colibaşi, după ce acoperişul adăpostului s-a prăbuşit din cauza greutăţii zăpezii.
Economica.net - joi, 16 feb. 2012, 12:25

O adevărată tragedie pentru familia care administrează ferma. Aceasta a fost preluată acum nouă ani, iar de atunci, administratorii s-au chinuit să crească valoarea acestei ferme şi să o ducă de la 200 de capete la aproximativ 400.

Aproximativ 150, 200 de oi, vaci şi capre au murit în urma viscolului. Angajaţii fermei au încercat să salveze animalele, mai mult patronul şi-a pus viaţa în pericol atunci când a încercat să intre şi să dezlege vacile ca să le scoată pentru că a simţit că acel adăpost se prăbuşeşte, el însuşi a fost prins sub dărâmături şi a fost internat în spitalul din Râmnicu Sărat.

Pagubele sunt enorme pentru că potrivit proprietarilor, fiecare animal care a murit valora undeva la aproximativ 500 de lei.

Se poate vorbi şi despre o catastrofă ecologică, deoarece atunci când temperatura va creşte, ferma se va transforma într-un focar de infecţie, până când toate cadavrele animalelor vor fi luate. În prezent, ferma este izolată.

Te-ar mai putea interesa și
Beijingul atenuează reglementările cu privire la investițiile străine în companiile chinezești listate la bursă
Beijingul atenuează reglementările cu privire la investițiile străine în companiile chinezești listate la bursă
China a dat publicităţii reglementări revizuite pentru investitorii străini în companiile sale listate, extinzând criteriile de eligibilitate şi atenuând cerinţele financiare, în......
Chimcomplex se retrage din licitația pentru concesionarea termoficării din Iași, după ce municipalitatea a ratat primirea unei finanțări nerambursabile de 117 milioane de lei
Chimcomplex se retrage din licitația pentru concesionarea termoficării din Iași, după ce municipalitatea a ratat primirea ...
Compania Chimcomplex S.A. Borzesti (CRC), controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza, a anunțat astăzi investitorii de ...
Intesa Sanpaolo Group anticipează că va realiza în acest an un profit net de peste 8,5 miliarde de euro și fixează ca țintă 9 miliarde pentru anul viitor.
Intesa Sanpaolo Group anticipează că va realiza în acest an un profit net de peste 8,5 miliarde de euro și fixează ca ...
Directorul general al Intesa Sanpaolo Group, Carlo Messina, a anunțat astăzi că rezultatele primelor nouă luni ale anului ...
Ministrul de Finanțe Christian Lindner cere o reorientare fundamentală a economiei Germaniei
Ministrul de Finanțe Christian Lindner cere o reorientare fundamentală a economiei Germaniei
Pe fondul sporirii disputelor în interiorul coaliţiei de guvernare din Germania, ministrul de Finanţe, Christian Lindner, ...