Protestul de vineri ar urma să fie ultimul înainte de serbările de sfârşit de an, dar opoziţia speră să continue mobilizarea şi după 1 ianuarie 2019.
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a apărat vineri, într-un interviu, reforma controversată a timpului de muncă suplimentar, numind-o ‘o lege bună’ pentru ‘cei care vor să câştige în plus’, şi i-a acuzat pe contestatari de ‘isterie’.
Orban a explicat că scopul reformei este ‘pur şi simplu să elimine reglementările inutile, pentru ca aceia care vor să câştige mai mult să poată munci mai mult’.
Votată de parlament la 12 decembrie, aşa-numita ‘lege a sclaviei’, care majorează la 400 de ore timpul de lucru anual suplimentar, a declanşat un val de proteste, în primul rând la Budapesta, dar şi în alte oraşe din ţară.
Preşedintele Ungariei, Janos Ader, a promulgat joi controversatul amendament la legea muncii care modifică regimul orelor suplimentare şi care a declanşat ample manifestaţii împotriva guvernului condus de Viktor Orban, notează AFP şi MTI.
Janos Ader, aliat politic al premierului naţional-conservator, a dat asigurări într-un comunicat că noile prevederi, care cresc la 400 numărul orelor suplimentare ce pot fi lucrate de un angajat pe an şi extind la trei ani termenul de plată al acestora, „nu diminuează” drepturile oamenilor muncii.