Cum îşi apără PDL Guvernul. Scenariul dintr-un „teatru al absurdului”

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, susţine că sesizarea privind neconstituţionalitatea învestirii lui Ungureanu nu are fundament juridic. Pe de altă parte, în eventualitatea pe care o consideră absurdă ca CCR să dea dreptate opoziţiei, Oltean estimează că va fi nevoie de desemnarea unui nou candidat la postul de prim-ministru.
Economica.net - joi, 16 feb. 2012, 13:21

Opoziţia doreşte să-şi justifice faptul că nu este prezentă în Parlament la dezbateri, că încasează bani fără să poată justifica altfel. Nu există niciun element care să justifice neconstituţionalitatea învestirii şi demersul opoziţiei„, a declarat Oltean, pentru România TV.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor admite că există o prevedere în cadrul Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei şi Senatului care arată că avizul comisiilor de specialitate pentru candidaţii la postul de ministru  este consultativ şi obligatoriu, însă procedura de la instalarea cabinetului Ungureanu este justificată de jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Avem în vedere o decizie CCR din 1994 care spune că activitatea în comisii nu poate fi obstrucţionată de către opoziţie şi împiedicată să se desfăşoare în mod normal”, a spus Oltean, arătând că oricum rolul avizelor este de a-l informa pe potenţialul premier de faptul că echipa pe care o propune are susţinere parlamentară

Întrebat dacă PDL are în vedere un scenariu alternativ de acţiune în cazul în care Curtea va da dreptate opoziţiei, Oltean a exclus această variantă. „Nu avem în vedere pentru că, în opinia noastră, nu poate exista o asemenea soluţie sub nicio formă”, a spus democrat-liberalul.

La nivel teoretic însă, Oltean crede că o decizie favorabilă opoziţiei va determina reluarea procedurii de instalare a unui nou guvern, inclusiv prin nominalizarea unui alt candidat pentru şefia Guvernului.

În opinia mea, va trebui nominalizat un alt prim-ministru şi atunci lucrurile decurg de acum încolo fără efecte retroactive. Dar, repet, acest lucru ţine de un teatru al absurdului„, a conchis Oltean.

Te-ar mai putea interesa și
Beijingul atenuează reglementările cu privire la investițiile străine în companiile chinezești listate la bursă
Beijingul atenuează reglementările cu privire la investițiile străine în companiile chinezești listate la bursă
China a dat publicităţii reglementări revizuite pentru investitorii străini în companiile sale listate, extinzând criteriile de eligibilitate şi atenuând cerinţele financiare, în......
Chimcomplex se retrage din licitația pentru concesionarea termoficării din Iași, după ce municipalitatea a ratat primirea unei finanțări nerambursabile de 117 milioane de lei
Chimcomplex se retrage din licitația pentru concesionarea termoficării din Iași, după ce municipalitatea a ratat primirea ...
Compania Chimcomplex S.A. Borzesti (CRC), controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza, a anunțat astăzi investitorii de ...
Intesa Sanpaolo Group anticipează că va realiza în acest an un profit net de peste 8,5 miliarde de euro și fixează ca țintă 9 miliarde pentru anul viitor.
Intesa Sanpaolo Group anticipează că va realiza în acest an un profit net de peste 8,5 miliarde de euro și fixează ca ...
Directorul general al Intesa Sanpaolo Group, Carlo Messina, a anunțat astăzi că rezultatele primelor nouă luni ale anului ...
Ministrul de Finanțe Christian Lindner cere o reorientare fundamentală a economiei Germaniei
Ministrul de Finanțe Christian Lindner cere o reorientare fundamentală a economiei Germaniei
Pe fondul sporirii disputelor în interiorul coaliţiei de guvernare din Germania, ministrul de Finanţe, Christian Lindner, ...