Japonia reia pescuitul comercial de balene

Japonia şi-a anunţat miercuri retragerea din Comisia internaţională privind vânătoarea de balene (International Whaling Commission, IWC), punând în aplicare o ameninţare făcută în septembrie, în scopul "reluării pescuitului comercial în iulie anul viitor", a anunţat un purtător de cuvânt al guvernului, citat de AFP.
Economica.net - mie, 26 dec. 2018, 07:59
Japonia reia pescuitul comercial de balene

Arhipelagul, care se expune astfel unui val de critici din partea unor guverne şi organisme de protecţie ale animalelor, se va alătura Islandei şi Norvegiei, care practică deschis pescuitul comercial de balene.

Japonia nu va pescui totuşi balene „în apele Antarcticii sau în emisfera sudică”, a precizat reprezentantul executivului, Yoshihide Suga, în cadrul unui briefing de presă. Pescuitul va fi „limitat la apele teritoriale şi la zona economică exclusivă” a Japoniei.

Japonia a ameninţat cu ieşirea din IWC din septembrie, când Comisia s-a opus reluării pescuitului comercial de balene.

Reuniunea acestui organism s-a încheiat atunci cu respingerea textului propus de Japonia, intitulat „Drumul de urmat”.

Textul viza instituirea a două căi în cadrul IWC, organism format din 89 de state membre, în aşa fel încât să coexiste conservarea şi vânătoarea de balene în scop comercial. Aceasta ar fi urmat să fie gestionată de un comitet special constituit care să se asigure că practica nu afectează durabilitatea speciei.

Propunerea ar fi pus capăt moratoriului privind această activitate instituit în 1986, al cărui semnatar este şi Japonia.

Însă ţările apărătoare ale balenelor, conduse de Australia, Uniunea Europeană şi Statele Unite, au votat împotriva textului nipon, cu 41 de voturi la 27.

Ministrul adjunct al pescuitului japonez, Masaaki Taniai, şi-a exprimat regretul profund pentru rezultatul votului şi a menţionat ca ultimă opţiune părăsirea IWC.

Guvernul nipon deschide prin decizia sa un nou front între criticii şi adepţii pescuitului de cetacee, pe care japonezii, în special din segmentul naţionalist, îl consideră o importantă tradiţie niponă multiseculară.

Japonia nu a încetat niciodată complet să pescuiască balene. Ea se foloseşte de o portiţă a moratoriului din 1986, care autorizează pescuitul cetaceelor pentru cercetare. Carnea de balenă ajunge însă în cele din urmă pe rafturile magazinelor de peşte, potrivit AFP.

Dacă pescuitul de balene a constituit o sursă salvatoare de proteine în anii de privaţiuni de după Al Doilea Război Mondial, în prezent majoritatea japonezilor susţin că nu mai consumă carne de balenă sau o fac foarte rar.

Te-ar mai putea interesa și
BNS: Majorarea salariului minim la 4.050 de lei, de la 1 ianuarie 2025, va avea un impact pozitiv în economie
BNS: Majorarea salariului minim la 4.050 de lei, de la 1 ianuarie 2025, va avea un impact pozitiv în economie
Creşterea salariului minim la valoarea de 4.050 de lei, de la 1 ianuarie 2025, este un pas firesc care va genera, în mod natural, şi alte creşteri salariale, contribuind la îmbunătăţirea......
Ștefan Roșeanu a demisionat din funcția de președinte ARF – Club Feroviar
Ștefan Roșeanu a demisionat din funcția de președinte ARF – Club Feroviar
Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, și-a dat demisia marți, informează Club Feroviar.
Doi candidaţi cer CCR anularea alegerilor prezidenţiale din primul tur
Doi candidaţi cer CCR anularea alegerilor prezidenţiale din primul tur
Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu, candidaţi la alegerile prezidenţiale, solicită Curţii Constituţionale ...
BNR: Inflaţia anuală va creşte la 4,9% în 2024 – Ce se va întâmpla la anul şi în 2026
BNR: Inflaţia anuală va creşte la 4,9% în 2024 – Ce se va întâmpla la anul şi în 2026
Rata anuală a inflaţiei se va mări la 4,9% în 2024, apoi se va reduce la 3,5% în 2025 şi la 3,3% în 2026, a declarat ...