Turcia va majora salariul minim şi va adopta măsuri de stimulare a economiei pentru a depăşi recesiunea

Turcia va majora salariul minim lunar cu 26% anul viitor, la 2.020 lire turceşti (381 dolari), pentru a compensa deprecierea monedei naţionale din acest an, a anunţat Ministerul Muncii de la Ankara, transmit RIA Novosti şi Reuters.
Economica.net - joi, 27 dec. 2018, 06:22
Turcia va majora salariul minim şi va adopta măsuri de stimulare a economiei pentru a depăşi recesiunea

De asemenea, oficialii turci s-au angajat să adopte măsuri fiscale şi monetare pentru a stimula economia şi a evita recesiunea prelungită, pe fondul declinului încrederii consumatorilor, a volatilităţii de pe piaţa financiară şi a temerilor legate de exporturi.

Analiştii avertizează că deprecierea lirei şi majorarea costurilor de împrumut ar putea duce la o recesiune structurală în Turcia anul viitor. În prezent, rata inflaţiei în Turcia este la cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani, iar costurile ridicate cu împrumuturile afectează perspectivele de investiţii.

Guvernul de la Ankara speră că avansul salariului minim va duce la creşterea remuneraţiei în majoritatea sectoarelor economiei, permiţând gospodăriilor să-şi majoreze cheltuielilor, ceea ce va sprijini expansiunea PIB-ului.

Până atunci, economia este oficial în recesiune, în trimestrul trei din 2018 PIB-ul s-a contractat cu 1,1%, faţă de un avans de 0,6% în precedentele trei luni. Estimările preliminare arată că declinul va continua în trimestrul patru din 2018 şi posibil în primele trei luni din 2019.

Cu toate acestea, preşedintele Tayyip Erdogan susţine că autorităţile sunt în grafic pentru a-şi îndeplini ţinta anuală de export, în valoare de 170 de miliarde de dolari, în pofida războiului comercial global.

Şi agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service a avertizat recent că Turcia va trece printr-o contracţie semnificativă în următoarele trimestre.

Pe măsură ce înăsprirea politicii monetare în marile economii şi disputele comerciale globale vor continua să submineze investiţiile la nivel global, Moody’s a adoptat o viziune pesimistă cu privire la perspectivele de creştere ale economiilor emergente precum Turcia, care „are o expunere relativ ridicată pe finanţarea externă şi în consecinţă sunt cele mai vulnerabile”.

Potrivit Moody’s, economia Turciei ar urma să se contracte până la mijlocul anului următor pe măsură ce prăbuşirea lirei şi creşterea costurilor de împrumut ar urma să îşi facă simţite efectele asupra economiei.

Analiştii de la Moody’s susţin că economia Turciei va înregistra un avans de 1,5% în 2018, după care se va contracta cu 2% în 2019.

 

Te-ar mai putea interesa și
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor pe care le deţine la operatorii de reţele de gaze Bursagaz şi......
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...