Fortuna, primul cartof modificat genetic, în curând în farfurie

Specialiştii de la compania germană BASF, numărul 1 pe plan mondial în domeniul chimiei, au cerut acordul Uniunii Europene (UE) pentru cultivarea și comercializarea primului soi de cartof modificat genetic, denumit Fortuna.
Economica.net - joi, 03 nov. 2011, 11:20

În UE, este permisă deja cultivarea unor soiuri de porumb, soia sau sfeclă, modificate genetic. Dacă Uniunea va autoriza cultivarea Fortuna, acest soi de cartof va fi primul OMG pe care-l vom avea, direct de pe tarla, în fafurie.

„Acest cartof, derivat din soiul Fontane, una dintre varietățile utilizate pentru chipsuri, este, în principal, destinat consumului uman, dar și animalelor”, a explicat un reprezentant al BASF.

Cu toate că în UE se regăsesc pe rafturile magazinelor produse alimentare care conțin porumb, soia sau sfeclă, modificater genetic, numai 2 dintre aceste plante au fost autorizate spre comercializare, porumbul de la Monsanto și cartoful Amflora, tot de la BASF.   Citeşte mai mult pe green-report.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Companiile ruse au început să folosească criptomonede în plăți internaționale în urma modificărilor legislative care au permis o astfel de utilizare pentru a contracara sancțiunile......
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare care sunt subutilizate de firme ...
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte ...
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Pompierii au gestionat 101 intervenţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, miercuri, în intervalul orar 10:00 - 18:00, pe ...