Gazoductul Nord Stream 2 este greu de oprit – comisar european

Criticile exprimate de preşedintele american Donald Trump faţă de proiectul gazoductului Nord Stream 2, promovat de grupul rus Gazprom, nu sunt un motiv pentru a stopa acest proiect iar orice încercare în acest sens ar fi dificilă în condiţiile în care lucrările de construcţie au început, a declarat comisarul european Guenther Oettinger, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 28 dec. 2018, 14:41
Gazoductul Nord Stream 2 este greu de oprit - comisar european

Trump a criticat autorităţile de la Berlin pentru că sprijină acest gazoduct în valoare de 11 miliarde de dolari destinat să asigure transportul de gaze naturale ruseşti spre Germania via Marea Baltică, iar în luna iulie a acestui an a acuzat chiar Germania că este „prizonierul Rusiei” din cauza dependenţei sale de resursele energetice ruseşti.

La rândul său, secretarul american al Energiei, Rick Perry, a declarat luna trecută că Washingtonul îşi rezervă dreptul de a impune sancţiuni companiilor care sunt implicate în proiectul gazoductului Nord Stream 2.

Relaţiile dintre Berlin şi Moscova sunt tensionate după decizia Rusiei de a anexa Crimeea în urmă cu patru ani însă cele două părţi au găsit un subiect de interes comun în proiectul Nord Stream 2, care ar urma să dubleze capacitatea de transport a actualei conducte Nord Stream 1 începând din 2019.

„Nu am fost niciodată un fan al Nord Stream 2. Însă adevărul est că gazoductul este de mult timp în construcţie şi nu poate şi oprit atât de uşor. Ameninţările lui Trump nu sunt un motiv”, a spus germanul Guenther Oettinger, care ocupă funcţia de comisar european pentru Buget, pentru revista Der Spiegel.

Germania refuză să se alăture altor state europene care se opun proiectului Nord Stream 2 şi susţin că acesta va creşte dependenţa energetică a UE de Rusia, apreciind că Nord Stream 2 este un proiect al unor companii private. În schimb, Washingtonul este îngrijorat de posibilitatea ca această conductă, amplasată prin Marea Baltică, să priveze Ucraina de o sursă importantă de venituri. Aproximativ 3% din Produsul Intern Brut al Ucrainei este asigurat de sumele plătite de Rusia pentru tranzitul gazelor naturale ruseşti spre Europa.

Guenther Oettinger a cerut grupului rus Gazprom, care conduce consorţiul care este responsabil de proiectul Nord Stream 2, să ajungă la un „acord corect pentru utilizarea în continuare a actualei reţele de gazoducte din Ucraina”.

Gazprom va suporta jumătate din costurile de construcţie ale gazoductului Nord Stream 2, estimate la 9,5 miliarde euro (10,89 miliarde dolari). Cealaltă jumătate este suportată de partenerii europeni ai grupului rus Gazprom, respectiv firmele germane Uniper şi Wintershall, grupul anglo-olandez Shell, grupul francez Engie şi cel austriac OMV.

Gazprom, primul producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, via Marea Baltică.

 

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...