Voinescu: Şansele USL la Curtea Constituţională sunt zero

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, joi, că este dreptul opoziţiei de a contesta la Curtea Constituţională Guvernul, dar democrat-liberalii consideră că nu există niciun motiv, iar şansele de reuşită ale opoziţiei sunt zero, informează Mediafax.
Economica.net - joi, 16 feb. 2012, 14:56

„Este dreptul opoziţiei de a încerca să conteste Guvernul la Curtea Constituţională. Suntem la limita dreptului opoziţiei să încerce să obstrucţioneze funcţionarea puterii politice, dar, din punctul nostru de vedere, constituţionalitatea Guvernului este deplină şi nu văd niciun motiv”, a afirmat Voinescu.

El a adăugat că, din punctul de vedere al PDL, şansele opoziţiei sunt zero, în legătură cu reuşita acestui demers.

Deputaţii PSD şi PNL au sesizat, joi, Curtea Constituţională, reclamând faptul că Hotărârea 1/2012 a Parlamentului, de învestire a Guvernului Ungureanu, nu a respectat prevederile constituţionale.

Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Mircea Duşa, a declarat, că deputaţii opoziţiei au depus la Curtea Constituţională o sesizare privind nerespectarea procedurilor legale şi constituţionale legate de învestirea Guvernului.

Duşa a susţinut că Hotărârea 1/2012 a Parlamentului prin care era învestit în funcţie Cabinetul Ungureanu a încălcat articolele din Constituţie referitoare la procedura învestirii.

Potrivit deputaţilor PSD şi PNL, hotărârea Parlamentului a fost adoptată în lipsa avizelor de la comisiile de specialitate. Opoziţia susţine că existenţa avizelor respective, de la audierea candidaţilor de miniştri, erau obligatorii ca procedură, chiar dacă erau consultative pe fond.

Duşa a mai spus că acordarea unui vot de învestitură în plen în lipsa acelor avize, înlocuite cu recomandări de la comisiile care nu au avut cvorum de lucru, încalcă prevederile legale şi constituţionale.

USL anunţase, în 9 februarie, că va contesta validarea Guvernului Ungureanu la Curtea Constituţională, pe motivul nerespectării procedurilor de audiere şi validare a miniştrilor.

„Uniunea Social Liberală va contesta validarea Guvernului Ungureanu la Curtea Constituţională, pe motivul nerespectării procedurilor de audiere şi validare a miniştrilor. Acest guvern este rezultatul încălcării procedurilor de validare prevăzute de Regulamentele celor două Camere ale Parlamentului. Chiar dacă avizul comisiilor de specialitate este consultativ, eliberarea sa este obligatorie. În cazul mai mult miniştri candidaţi, acest aviz lipseşte deoarece comisiile respective nu au avut cvorumul necesar”, se arăta în comunicat.

Cabinetul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a fost învestit de Parlament, în 9 februarie, cu 237 de voturi „pentru” şi două voturi „împotrivă”.

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în noiembrie 2024 cu 0,5% faţă de luna anterioară (0,1% în termeni reali), până la nivelul de 418,154 de miliarde......
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde ...
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...