Consiliul Concurenţei vrea să achiziţioneze servicii de implementare a unei platforme Big Data. Contract estimat la peste 6 milioane de euro

Consiliul Concurenţei vrea să cumpere servicii de implementare a unei platforme Big Data şi capacităţi de analiză a informaţiilor, contract estimat la 28,1 milioane de lei (6,03 milioane de euro), fără TVA, proiectul urmând a fi finanţat din fonduri europene, potrivit unui anunţ publicat pe platforma de achiziţii publice SICAP, scrie News.ro.
Economica.net - Dum, 30 dec. 2018, 13:10
Consiliul Concurenţei vrea să achiziţioneze servicii de implementare a unei platforme Big Data. Contract estimat la peste 6 milioane de euro

Autoritatea vrea să achiziţioneze servicii de dezvoltare software pentru ”implementarea Platformei BigData, incluzând servicii de analiză pentru implementarea modelelor analitice suport ale activităţii investigative şi servicii de integrare a tuturor componentelor Proiectului BigData”, potrivit anunţului.

Totodată, autoritatea vrea să cumpere servicii de dezvoltare software pentru extinderea schimbului de date cu alte instituţii în cadrul Platformei de Interoperabilitate existentă, echipamente pentru infrastructura hardware, infrastructura software şi servicii de instruire pentru utilizarea şi administrarea platformei, scrie News.ro.

Această achiziţie, denumită ”Proiectul CC5”, este parte componentă a proiectului BigData şi are drept scop implementarea platformei hardware şi software pentru dezvoltarea capacităţilor de analiză investigative ale Consiliului Concurenţei.

”Implementarea acestui proiect va crea posibilitatea de a realiza investigaţii mai profunde, ca urmare a accesului la un volum mai mare de date, răspunzând astfel mai bine şi mai repede nevoilor cetăţenilor”, se arată în comunicat.

Achiziţia este finanţată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Competitivitate (POC), durata contractului este 15 luni, iar data limită pentru primirea ofertelor este 15 februarie 2019.

Ofertanţii trebuie să depună o declaraţie privind media cifrei de afaceri globală în ultimii 3 ani (2015, 2016, 2017), iar aceasta trebuie să fie de cel puţin 28,095 milioane de lei, fără TVA. În plus, valoarea cumulată a serviciilor similare prestate în ultimii 3 ani trebuie să fie de cel puţin 28,095 milioane de lei, fără TVA.

Te-ar mai putea interesa și
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial dintre Uniunea Europeană şi ţările Mecursor, argumentând că acesta va......
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă aprecierea faţă de decizia autorităţilor chineze de a excepta, în perioada ...