Preţul băuturilor alcoolice s-a dublat în Qatar, ţara care va găzdui Cupa Mondială la fotbal în 2022

Qatar, ţara care va găzdui Cupa Mondială la fotbal în 2022, introduce o taxă de 100% pentru alcool din 1 ianuarie, a confirmat luni un oficial guvernamental, relatează AFP marţi.
Economica.net - mie, 02 ian. 2019, 06:57
Preţul băuturilor alcoolice s-a dublat în Qatar, ţara care va găzdui Cupa Mondială la fotbal în 2022

Introducerea acestei taxe indirecte survine la doar câteva săptămâni după anunţarea de către Doha a unei noi ”taxe selective” pentru produsele nocive, între care ”o taxă de 100% pentru tutun şi derivatele sale, precum şi pentru băuturi energizante, şi o taxă de 50% pentru băuturile dulci”.

Qatar Distribution Company, distribuitor unic de alcool în această mică ţară conservatoare din Golf, a publicat luni o listă cu noile preţuri pentru bere, vin şi băuturi spirtoase, anunţând introducerea unui „drept de acciză”(taxă indirectă) de 100%.

Lista a fost împărtăşită pe scară largă pe reţelele sociale, preţurile dublându-se peste noapte. De exemplu, un bax de 24 de doze de bere Heineken (330ml) va costa 384 de riali (92 euro).

Întrebat dacă documentul este autentic, un purtător de cuvânt al guvernului a declarat pentru AFP că a este „corect”.

Achiziţionarea de băuturi alcoolice este legală în Qatar cu condiţia de a obţine un permis special şi pot fi consumate în baruri, cluburi, hoteluri care dispun de licenţă, dar nu în spaţiul public.

Organizatorii Cupei Mondiale de fotbal din 2022 au indicat deja că alcoolul va fi disponibil pentru fani în spaţiile prevăzute în acest scop, dar că va fi interzis în spaţiile publice

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PNL a pierdut politic, fiindcă a făcut o coaliţie cu PSD....
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...