Peste 10 milioane de pasageri au avut, în 2018, zboruri întârziate, anulate şi supra-rezervate. Punctualitatea pe aeroporturile din România, 79%

Mai mult de 10 milioane de pasageri au avut parte, la nivel global, în anul 2018, de zboruri întârziate, anulate şi supra-rezervate, record valabil şi pentru România, unde numărul acestor pasageri a fost de de 83.300, conform unui studiu de specialitate realizat de AirHelp, remis luni AGERPRES.
Economica.net - lun, 07 ian. 2019, 11:48
Peste 10 milioane de pasageri au avut, în 2018, zboruri întârziate, anulate şi supra-rezervate. Punctualitatea pe aeroporturile din România, 79%

Anul 2018 a fost considerat fără precedent în ceea ce priveşte operarea la timp a zborurilor. Vara lui 2018, în particular, a fost extrem de aglomerată şi haotică, mai ales pentru pasagerii care au călătorit din România pentru destinaţii clasice de vară, mai exact, locuri însorite, vacanţe la plajă. Conform studiului realizat de AirHelp, companie specializată în obţinerea de compensaţii pentru pasagerii companiilor aeriene, punctualitatea pe aeroporturile din România în decursul anului trecut a fost de 79%. În fiecare zi, în medie, 4.800 de pasageri călătorind din România au întâmpinat astfel de probleme la decolare.

„Anul 2018 va intra în istorie ca anul care a provocat la maximum industria aeriană. Evenimentele neprevăzute au arătat că sunt o mulţime de lucruri de rezolvat şi este un drum lung de străbătut până când companiile aeriene vor face o prioritate din legea pasagerilor. Am văzut o creştere mare în ceea ce priveşte numărul cererilor pentru compensaţii şi este vizibil nevoie de AirHelp pentru informarea pasagerilor companiilor aeriene cu privire la drepturile lor şi, la fel de bine, pentru sprijinirea lor cu scopul obţinerii de compensaţii”, spune Laura Kauczynski, expert în drepturile pasagerilor.

La nivel global, aproape fiecare al 5-lea zbor a fost afectat de un astfel de eveniment, unul dintre motivele principale ale acestor probleme fiind grevele personalului companiilor aeriene. Creşterea semnificativă a numărului de pasageri a pus, de asemenea, o presiune suplimentară pe aeroporturi, acestea din urmă fiind nevoite să se confrunte cu un trafic de pasageri la limita capacităţii.

Te-ar mai putea interesa și
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o aeronavă necesară în perioada sezonului de iarnă, în lunile decembrie şi......
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...