Toader anunţă că Anca Jurma renunţă la conducerea DNA

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat luni că Anca Jurma renunţă la nominalizarea pentru funcţia de procuror-şef interimar al DNA, fiind trimisă o adresă în acest sens în timpul şedinţei Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care avea pe ordinea de zi propunerea de prelungire a delegării acesteia pentru şefia interimară a DNA.
Economica.net - lun, 07 ian. 2019, 12:25
Toader anunţă că Anca Jurma renunţă la conducerea DNA

„În timpul şedinţei, în timpul deliberărilor la Secţie s-a primit o declaraţie din partea doamnei Jurma prin care renunţă la consimţământul prealabil acordat. În cazul acesta, Secţia nu avea decât să ia act de voinţa dânsei, de retragere a consimţământului, acordului, şi veţi vedea ce va decide Secţia la o şedinţă următoare”, a declarat Toader la CSM.

Potrivit acestuia, „altă soluţie nu este”, iar secţia de procurori a CSM urmează să se întâlnească joia viitoare, „când probabil se va decide”.

Tudorel Toader spune că demersul Ancăi Jurma este o chestiune strict personală. „Dânsa cred că este cea mai în măsură să spună în ce condiţii şi-a exprimat acordul şi în ce condiţii şi l-a retras. Personal nu pot să mă substitui domniei sale in a da explicaţii”, a spus Toader.

Ministrul Justiţiei a precizat că procedura nu s-a încheiat. „Procedura nu s-a încheiat. Şi nimeni n-are un drept de decizie discreţionar, dincolo de exigenţele Constituţiei”, a adăugat el, cu referire indirectă la preşedintele Klaus Iohannis.

CSM a luat act de retragerea acordului dat de Anca Jurma pentru delegarea la conducerea DNA (surse)

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a luat act luni de retragerea acordului dat de Anca Jurma pentru delegarea în funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CSM.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...