Activele fondurilor de pensii private obligatorii au crescut cu 23% anul trecut

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 48,19 miliarde de lei, la 30 noiembrie 2018, în creştere cu 23,51% faţă de nivelul existent în luna similară a anului trecut, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Economica.net - lun, 07 ian. 2019, 14:28
Activele fondurilor de pensii private obligatorii au crescut cu 23% anul trecut

Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 30,2 miliarde de lei, respectiv 62,68%. Pe locul doi de află acţiunile, cu 9,32 miliarde de lei (19,34%). Depozitele bancare se situează pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 3,76 miliarde de lei, respectiv 7,8% din totalul activelor.

Conform datelor ASF, valoarea activului total al fondurilor de pensii de la Pilonul II era de 48,187 miliarde de lei, la 30 noiembrie 2018, iar valoarea activului net era de 47,164 miliarde de lei.

Fondurile de pensii private obligatorii aveau 7,216 milioane de participanţi. Conform datelor ASF, de la începutul colectării în sistem au fost virate contribuţii pentru 7,083 milioane de participanţi.

În luna septembrie 2018, au fost virate contribuţii pentru 4,114 milioane de participanţi, iar pentru 3,08 milioane nu au fost virate contribuţii.

Pe pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life Pensii, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...