Programul de 20.000 de lei de la stat pentru fotovoltaice acasă, un prim impas: instalatorii se codesc să participe, de teamă că nu-şi iau banii

Programul guvernamental prin care persoanele fizice care îşi montează sisteme fotovoltaice acasă primesc până la 20.000 de lei de la stat s-ar putea confrunta cu probleme încă de la debut. Firmele care instalează panouri ar putea ocoli programul, pentru că nu există, spun instalatorii, certitudinea că îşi vor recupera toţi banii.
Mihai Nicuţ - mar, 08 ian. 2019, 08:42
Programul de 20.000 de lei de la stat pentru fotovoltaice acasă, un prim impas: instalatorii se codesc să participe, de teamă că nu-şi iau banii

Programul guvernamental, care a devenit lege la jumătatea lunii decembrie, presupune ca instalarea panourilor să se facă de către instalatori care să fie validaţi pentru acest program de Administraţia Fondului de Mediu (AFM), instituţia prin care se derulează programul. După ce aceste firme de instalatori sunt validate în program, oamenii merg la ele şi depun dosarele, care ulterior trebuie să ajungă la AFM la validare. Odată validate, firmele montează instalaţiile pe banii lor, după care încasaează banii, cei 20.000 de lei maximum, de la AFM.

Problema este însă că fondurile sunt limitate, programul guvernamental acoperind doar 30.000 de astfel de instalaţii pentru persoanele fizice, iar instalatorii spun că există riscul ca ei să monteze instalaţiile, dar să nu mai poată primi apoi banii de la AFM, pe motiv că fondurile au fost epuizate.

„Dupa ce am studiat în detaliu „Ghidul de Finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională” am ajuns la o concluzie nu tocmai favorabila pentru noi ca instalator. Printre articolele menţionate în ghid scrie că noi ca instalatori putem să încasăm contravaloarea sistemului în contul nostru din trezorerie doar în limita bugetului disponibil la Fondul pentru Mediu. Dubiul nostru este referitor la riscul de a instala aceste sisteme si neincasarea contravalorii acestora”, ne-a declarat Paul Varga, administrator la firma Green Seiro din Sibiu.

Firma are experienţă în domeniu, în condiţiile în care, potrivit propriilor date, a montat în mai multe ţări europene (Germania, Polonia, Grecia) parcuri fotovoltaice cu o capacitate însumată de 100 MW, iar în România a montat deja pe acoperişurile caselor sisteme on şi off-grid de circa 1 MW.

Temerea instalatorului, care după ce pune sistemul pe banii lui s-ar putea trezi că aşteaptă în zadar fonduri care s-au epuizat deja, este justificată, având în vedere formularea din Ghid.

La capitolul referitor la decontarea sumelor către instalator scrie aşa: „Finanțarea sumelor aferente dosarelor de decontare aprobate se face prin virament în contul de trezorerie al instalatorului validat, în măsura în care cererile de decontare și documentele anexate acestora sunt complete şi corect întocmite, în limita disponibilului existent în bugetul Fondului pentru mediu”.

Varga vine şi cu soluţia: „Rezolvarea acestei dileme ar fi ca bugetul disponibil alocat si rămas sa fie publicat in timp real pe site-ul AFM”, spune reprezentantul Green Seiro.

Directorul AFM, Cornel Brezuică, ne-a declarat recent că programul, aşteptat de mii de români, ar putea fi accesat la jumătatea lunii martie.
„Intâi trebuie să dăm drumul la sesiunea de acreditare a firmelor care montează. Vreau să o facem cât mai repede, poate chiar într-o săptămână, mai am nevoie de un răspuns de la Ministerul Dezvoltării. După ce acredităm instalatorii, vom face publice listele şi estimez că în martie, cel mai probabil la jumătatea lunii martie să poată să înceapă înscrierea persoanelor fizce”, a spus Brezuică.

Detalii, aici:

Programul prin care statul oferă 20.000 de lei celor care doresc să pună fotovoltaice acasă va demara în martie

Comunicatul ANRE despre pachetul de reglementări poate fi consultat aici

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...