Cotaţia petrolului West Texas Intermediate (WTI), de referinţă pe piaţa americană, a urcat cu 4,8%, la 52,16 dolari pe baril, fiind pentru prima oară în acest an când a depăşit pragul de 50 de dolari, scrie News.ro.
Preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, a avansat cu 4,2%, la 61,2 dolari pe baril.
Creşterile puternice consemnate miercuri au continuat avansul din acest an, care a depăşit 13%.
Negocierile comerciale de la Beijing, care ar fi trebuit să aibă loc luni şi marţi, au fost prelungite miercuri cu încă o zi, pe fondul semnelor de progres în domenii precum achiziţiile chineze de produse americane din sectorul energiei şi agriculturii.
Publicaţia chineză de stat China Daily a relatat că Beijingul vrea să încheie disputa comercială cu SUA, dar că viitorul acord va implica un compromis.
Preţurile petrolului sunt susţinute şi de reducerea livrărilor de către OPEC şi aliaţi precum Rusia.