Construcţia interconectorul de gaze între Bulgaria şi Grecia va începe în 2-3 luni

Lucrările de construcţie la interconectorul de gaze IGB, care va face legătura între Bulgaria şi Grecia, ar urma să înceapă în două-trei luni iar conducta va fi terminată şi dată în folosinţă în a doua jumătate a anului 2020, a declarat vineri, în Parlamentul de la Sofia, ministrul bulgar al Energiei, Temenuzhka Petkova, transmite BTA.
Economica.net - vin, 11 ian. 2019, 14:36
Construcţia interconectorul de gaze între Bulgaria şi Grecia va începe în 2-3 luni

Oficialul bulgar a adăugat că în următoarele săptămâni vor fi finalizate procedurile de licitaţie pentru desemnarea furnizorului de ţevi, a consultantului tehnic şi a constructorului interconectorului.

Temenuzhka Petkova a mai spus că lucrările pentru extinderea facilităţii subterane de stocare de gaze de la Chiren vor fi terminate în 2024, precizând că în prezent se efectuează studiile seismice pentru a se stabili care va fi versiunea finală a expansiunii.

Oficialul citat a subliniat că după finalizarea Coridorului sudic de gaze şi a Interconectorului Grecia-Bulgaria (IGB), Bulgaria va putea să primească un miliard de metri cubi de gaze naturale din Azerbaidjan. „Această cantitate este echivalentă cu o treime din consumul de gaze naturale al Bulgariei. În aceste condiţii putem vorbi de o diversificare reală şi de un mediu competitiv”, a spus Petkova.

Bulgaria a semnat un contract cu SOCAR, compania energetică de stat din Azerbaidjan, pentru a importa un miliard de metri cubi de gaze naturale pe an de la zăcământul Shah Deniz II.

În prezent, peste 95% din necesarul de gaze naturale al Bulgariei este asigurat de livrările grupului rus Gazprom. Gazele naturale ruseşti ajung în Bulgaria după ce trec prin Ucraina şi România.

La finele anului 2016 a fost pusă în funcţiune prima conductă a interconectorului de gaze Giurgiu-Ruse, dintre România şi Bulgaria. Conducta Giurgiu-Ruse va avea o lungime totală de circa 25 kilometri, dintre care 15,4 kilometri pe teritoriul Bulgariei, 5,2 kilometri pe cel al României, iar 4,14 kilometri reprezintă traversarea subterană a fluviului Dunărea.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...