Greva minerilor din Oltenia s-a extins, ministrul Energiei discută acum cu angajaţii. România importă energie, dar are noroc că bate vântul

Ministrul Energiei, Anton Anton, discută, luni dimineaţa, cu reprezentanţii minerilor din Complexul Energetic Oltenia, în legătură cu revendicările acestora, a anunţat Ministerul Energiei. Greva minerilor s-a extins iar presa locală spune că unele grupuri ale centralelor ar fi fost oprite din cauza lipsei cărbunelui.
Mihai Nicuţ - lun, 14 ian. 2019, 07:52
Greva minerilor din Oltenia s-a extins, ministrul Energiei discută acum cu angajaţii. România importă energie, dar are noroc că bate vântul

La discuţii participă şi conducerea Complexului Energetic Oltenia. 

Câteva sute de mineri, angajaţi ai mai multor cariere din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), au intrat în grevă în urmă cu trei zile, ei refuzând să intre în ture şi cerând majorarea salariilor şi acordarea de vouchere de vacanţă. 

Potrivit reprezentanţilor minerilor, protestul a început vineri seara la Cariera Jilţ Nord, extinzându-se apoi la Jilţ Sud, Roşiuţa şi Motru. Conform presei locale, greva spontană s-a extins şi la carierele Roşia şi Pinoasa. Aproape toate unitățile miniere ale CEO sunt astfel în grevă, iar un grup de la termocentrala Turceni și unul de la Ișalnița au fost oprite din lipsă de carbine, potrivit aceleiaşi surse, dar informaţiile nu pot fi confirmare official.

Minerii de la Cariera Roşiuţa au prezentat şi o listă de revendicări care cuprinde, printre altele, îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, acordarea echipamentului de protecţie, creşterea salariului pornind de la 4.000 de lei/angajat, plata zilelor de sâmbătă şi duminică lucrate cu spor de 100%, acordarea voucherelor de vacanţă. 

„Ca urmare a întreruperii voluntare a lucrului în unele cariere din cadrul Societăţii Complexul Energetic Oltenia, cu consecinţe iremediabile asupra activităţii companiei, a fost stabilită, de către conducerea Ministerului Energiei, o întâlnire între conducerea societăţii şi partenerii sociali, la sediul Ministerului Energiei, în data de 14.01.2019, ora 15:00, pentru identificarea soluţiilor corespunzătoare. Având în vedere posibilitatea producerii unor consecinţe deosebit de grave asupra funcţionării Sistemului Energetic Naţional, precum şi pentru desfăşurarea cu rezultate optime a întâlnirii stabilite, este necesară reluarea imediată a activităţii de producţie. Conducerea societăţii îşi manifestă totala disponibilitate pentru continuarea dialogului cu partenerii sociali în vederea soluţionării problemelor apărute”, a precizat într-un comunicat de presă, administraţia CEO.

La ora transmiterii acestei ştiri, centralele pe carbune erau a doua sursă de producţia de energie electrică a ţării, cu 1.990 MW, după cele pe hidrocarburi. România importă energie pentru a-şi asigura consumul, însă importul este diminuat la sub 700 MW, pentru că bate vântul, iar turbinele eoliene produc peste 1.700 MW.

 Şeful CE Oltenia: Nu am oprit niciun grup din cauza grevei; stocurile de cărbune ne ajung o săptămână

Complexul Energetic Oltenia funcţionează normal, chiar dacă activitatea este oprită în toate carierele de lignit, însă stocurile de cărbune ale companiei sunt suficiente pentru o săptămână, a declarat, luni, Sorin Boza, directorul general al CE Oltenia, la finalul discuţiilor de la Ministerul Energiei între conducerea complexului, reprezentanţii ministerului şi liderii sindicali aflaţi în grevă.

„Începând cu această dimineaţă (luni, n.r.), activitatea a fost oprită în toate carierele. (…) Astăzi, CE Oltenia asigură 22% din producţia naţională şi nu am oprit niciun grup, funcţionăm normal, întrucât stocurile sunt la un nivel normal, de aproape 650.000 de tone, care ajung aproape o săptămână”, a spus Boza.

Potrivit acestuia, bugetul companiei nu poate susţine solicitarea sindicatelor de a creşte salariile cu 45%.

„Suntem deschişi să continuăm discuţiile cu toată lumea să ajungem la un punct comun. Complexul are un contract colectiv de muncă valid şi considerăm că au fost parcurşi tot paşii. O majorare de 45% ar fi prea mare, e foarte greu. Am discutat că putem oferi undeva la 10% – 12%, doar pentru personalul muncitor, nu şi pentru TESA, în jur de 12-13% la muncitori”, a adăugat şeful CE Oltenia.

În companie lucrează aproximativ 9.500 de mineri.

Câteva sute de mineri, angajaţi ai mai multor cariere din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), au intrat în grevă în urmă cu trei zile, ei refuzând să intre în ture şi cerând majorarea salariilor şi acordarea de vouchere de vacanţă.

Potrivit reprezentanţilor minerilor, protestul a început vineri seara la Cariera Jilţ Nord, extinzându-se apoi la Jilţ Sud, Roşiuţa şi Motru.

Minerii de la Cariera Roşiuţa au prezentat şi o listă de revendicări care cuprinde, printre altele, îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, acordarea echipamentului de protecţie, creşterea salariului pornind de la 4.000 de lei/angajat, plata zilelor de sâmbătă şi duminică lucrate cu spor de 100%, acordarea voucherelor de vacanţă.

„Ca urmare a întreruperii voluntare a lucrului în unele cariere din cadrul Societăţii Complexul Energetic Oltenia, cu consecinţe iremediabile asupra activităţii companiei, a fost stabilită, de către conducerea Ministerului Energiei, o întâlnire între conducerea societăţii şi partenerii sociali, la sediul Ministerului Energiei, în data de 14.01.2019, ora 15:00, pentru identificarea soluţiilor corespunzătoare. Având în vedere posibilitatea producerii unor consecinţe deosebit de grave asupra funcţionării Sistemului Energetic Naţional, precum şi pentru desfăşurarea cu rezultate optime a întâlnirii stabilite, este necesară reluarea imediată a activităţii de producţie. Conducerea societăţii îşi manifestă totala disponibilitate pentru continuarea dialogului cu partenerii sociali în vederea soluţionării problemelor apărute”, a precizat într-un comunicat de presă, administraţia CEO.

Te-ar mai putea interesa și
Honda și Nissan vor forma un holding care va deveni al treilea mare producător auto mondial
Honda și Nissan vor forma un holding care va deveni al treilea mare producător auto mondial
Honda Motor Co și Nissan Motors Co au anunțat astăzi oficial semnarea unui memorandum (MOU) care precede negocieri pentru o integrare comercială completă între cele două companii prin......
Program de guvernare la Digitalizare: transformare digitală a școlilor, a IMM-urilor, debirocratizare, prevenirea dezinformării, conectarea românilor din diaspora, Hub de hidrogen
Program de guvernare la Digitalizare: transformare digitală a școlilor, a IMM-urilor, debirocratizare, prevenirea dezinformării, ...
Digitalizarea administrației, a IMM-urilor, a școlilor din mediul rural, dar și a universităților, conectarea românilor ...
Program de guvernare PNL-PSD-minorități: 1.000 de lei lunar pentru angajatorii din domeniul agricol și industria alimentară
Program de guvernare PNL-PSD-minorități: 1.000 de lei lunar pentru angajatorii din domeniul agricol și industria alimentară
PSD-PNL-minorități și-a propus în programul de guvernare să sprijine angajarea și instalarea tinerilor în agricultură ...
Ce spune programul de guvernare PSD-PNL-UDMR la capitolul “Energie”
Ce spune programul de guvernare PSD-PNL-UDMR la capitolul “Energie”
Programul de guvernare al noului Executiv pe sectorul de energie, care va beneficia în continuare de un minister dedicat ...