Ponta: În perioada următoare liderii USL vor merge în Olanda şi Danemarca

Preşedintele PSD, Victor Ponta, aflat în SUA, a respins, în timpul unei intervenţii televizate, speculaţiile conform cărora deplasarea sa la Washington fără Crin Antonescu ar fi cauzată de presupusele tensiuni din USL.
Economica.net - joi, 16 feb. 2012, 21:07

„Nici vorbă de aşa ceva. Am decis în USL ca în astfel de vizite să meargă doar unul dintre liderii USL, iar celălalt să rămână în ţară, pentru că situaţia din România solicită acest lucru. Domnul Antonescu va merge în perioada următoare în Olanda, pentru a discuta despre Schengen şi alte critici aduse de guvernul olandez. De asemenea, eu voi merge în Danemarca, ţară care deţine preşedinţia UE, acolo unde este un premier socialist, pe sprijinul căruia ne putem baza în obiectivele noastre la nivel european. Şi eu şi Crin Antonescu acţionăm de aşa natură încât să dovedim că doi oameni sunt mai buni decât unul” a spus preşedintele PSD.

„Opozitia este la fel de unita ca si acum un an. Toti cei trei co-presedinti suntem supusi in fiecare zi dezinformarilor. Pentru puterea actuala nu exista alta speranta de a se salva decat dezbinarea opozitiei. Vom fi categoric impreuna tocmai pentru a nu da nicio sansa celor aflati la putere sa nu raspunda in fata romanilor. Sunt 101% pentru unitatea opozitiei” a mai sustinut Victor Ponta.

 

Te-ar mai putea interesa și
Audi a demarat producția de mașini electrice la noua sa uzină din China
Audi a demarat producția de mașini electrice la noua sa uzină din China
Uzina Audi FAW NEV Company, deținută de Audi și partenerul său chinez FAW, a început producția de modele Audi complet electrice. Primul produs, Q6L e-tron....
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 3% ...
Furt de bijuterii de 300.000 de euro în Paris
Furt de bijuterii de 300.000 de euro în Paris
Standul producătorului de bijuterii Mauboussin, amplasat în cadrul magazinului Le Printemps din estul Parisului, a fost ...
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
Producătorul gigant chinez de vehicule electrice BYD oferă reduceri până pe 26 ianuarie la două dintre modelele sale ...