BVB închide în creştere şedinţa de miercuri

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 33,49 milioane de lei (7,15 milioane de euro), din care schimburile cu acţiuni au reprezentat 32,65 milioane de lei (circa 7 milioane de euro).
Economica.net - mie, 16 ian. 2019, 17:37
BVB închide în creştere şedinţa de miercuri

Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 15 acţiuni, a înregistrat o creştere de 0,24%, urcând la 7.077,10 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o urcare de 0,27%. BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a închis pe minus cu 0,13%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,36%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o apreciere de 0,37%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor a înregistrat o creştere de 0,51%.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 16,93 milioane de lei, peste jumătate din rulajul zilei, urmate de cele ale Fondului Proprietatea, cu 4,29 milioane lei, şi BRD – Groupe Societe Generale – 2,49 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de titlurile Grupul Industrial Electrocontact, care s-au apreciat cu 13,33%, Electroputere (+5%) şi UAMT (+3,57%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acţiunile Uztel, care au pierdut 11,76% din valoare, Oltchim (-10,94%) şi Condmag (-10,26%).

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...