Ernst&Young: România trebuie să ia măsuri în 2019, altfel procedura de infringement la mecanismul de plată defalcată a TVA poate continua

Comisia Europeană a transmis României, în toamna anului trecut, o notificare formală cu privire la mecanismul de plată defalcată a TVA, iar în 2019, România va trebui să ia măsuri în acest sens, altfel procedura de infringement poate continua, a declarat, joi, Ioana Iorgulescu, partener Asociat Impozite Indirecte EY România, în cadrul celei de a XIII-a ediţii a Conferinţei anuale de fiscalitate EY.
Economica.net - joi, 17 ian. 2019, 12:06
Ernst&Young: România trebuie să ia măsuri în 2019, altfel procedura de infringement la mecanismul de plată defalcată a TVA poate continua

„Poate cea mai importantă a fost introducerea cotei reduse de 5% pentru prestările de servicii restaurant. Anul 2019 se arată, însă, mai provocator pentru România având în vedere că, în noiembrie 2018, Comisia Europeană a transmis ţării noastre o notificare formală cu privire la mecanismul de plată defalcată a TVA prin care i se solicită să înceteze aplicarea acestuia, făcând astfel primul pas înspre declanşarea procedurii de infringement. Prin urmare, în 2019, România va trebui să ia măsuri în acest sens, altfel procedura de infringement poate continua”, a afirmat Ioana Iorgulescu.

Ea spus că anul 2018 nu a adus modificări majore ale legislaţiei de TVA.

Mai departe, tot în 2019, vor trebui implementate şi în România aşa numitele ‘quick fixes’ – soluţii rapide, adoptate la sfârşitul anului 2018 la nivelul Uniunii Europene. Acestea se referă la comerţul intracomunitar cu bunuri şi au ca scop reducerea fraudei în domeniul TVA.

„Modificările în domeniul fiscal pentru industria construcţiilor au ridicat multe întrebări privind modul lor de implementare. Oare vor rezolva aceste schimbări problemele ridicate în acest domeniu privind deficitul forţei de muncă şi evaziunea fiscală? Relaxarea condiţiilor de obţinere a avizelor de muncă pentru cetăţenii străini ar putea să ajute la rezolvarea, într-o oarecare măsură şi în anumite domenii, a problemei deficitului cu forţa de muncă. În alte domenii, o astfel de rezolvare ar putea să vină în contextul preocupării angajatorilor de a crea politici flexibile şi atractive de motivare şi reţinere a angajaţilor”, susţine Stela Andrei, Director, Impozit pe venit şi contribuţii sociale EY România.

Modificările aduse Pilonului II de pensii, vor veni cu provocări atât pentru contribuabili, privind opţiunea pe care o au de a se transfera, în anumite condiţii, la Pilonul I de pensii, cât şi pentru fondurile care administrează aceste pensii private, care vor fi afectate de noile cerinţe legislative.

În urma schimbului de informaţii atât între autorităţile din România, cât şi între state, sunt de aşteptat mai multe controale în ceea ce priveşte impozitarea veniturilor salariale şi personale, a rezidenţei fiscale şi a mobilităţii angajaţilor, atât pentru străinii care vin în România, cât şi pentru românii care pleacă în străinătate.

„În contextul creşterii numărului de controale efectuate de autorităţile fiscale din România în domeniul preţurilor de transfer şi având în vedere complexitatea acestora, managementul riscurilor în acest domeniu reprezintă o prioritate pentru contribuabilii români”, susţine Gabriela Băncescu, Senior Manager, Preţuri de transfer EY România.

Astfel, stabilirea şi documentarea adecvată a preţurilor practicate în tranzacţiile intra-grup, dar şi gestionarea controalelor fiscale şi soluţionarea eventualelor controverse în domeniul preţurilor de transfer sunt aspecte critice pentru orice companie multinaţională.

„Anul 2018 a început sub semnul revoluţiei fiscale: mutarea contribuţiilor, split TVA, noi restricţii pentru reducerea costurilor finanţării. Părea că acest an urma să fie unul de aşezare a modificărilor deja introduse. Însă, în ultimele zile ale lui 2018, Guvernul a venit cu un nou şi neaşteptat pachet de măsuri fiscale care au surprins şi i-au nedumerit, deopotrivă, pe contribuabili şi chiar pe unele autorităţi ale statului. Şi se pare că lucrurile nu se opresc aici, urmând să apară şi alte modificări în curând. Deci, apelul nostru la predictibilitatea legislaţiei fiscale este şi rămâne la fel de actual”, a declarat Alex Milcev, Partener, liderul Departamentului de asistenţă fiscală şi juridică al EY România.

În cadrul Conferinţei anuale de fiscalitate, specialiştii EY au abordat teme privind reglementările fiscale din România cu impact asupra raportării fiscale, impozitele directe şi impozitele indirecte, precum şi cele mai noi evoluţii în domeniul fiscalităţii şi al procedurilor fiscale la nivel global. Printre teme s-au mai numărat tendinţele 2019 în fiscalitate şi nevoia de transformare în România, strategia fiscală a României şi alinierea la tendinţele internaţionale, modificări ale legislaţiei fiscale cu impact pentru 2019 în domeniul impozitelor directe şi indirecte sau provocările anului 2019 în privinţa impozitului pe venit.

Totodată, specialiştii EY au analizat teme internaţionale de interes, cum ar fi Brexit şi câteva dintre consecinţele lui fiscale pentru contribuabilii din România şi provocările legislative pentru România aduse de Directivele Europene în domeniul TVA.

„Astăzi am descris cele mai recente modificări ale legislaţiei fiscale din România, dar şi ce probleme practice trebuie avute în vedere de către contribuabili cu ocazia închiderii anului fiscal 2018. De asemenea, am discutat inclusiv despre trendurile fiscale internaţionale, cum ar fi de exemplu Directivele europene ATAD şi DST, care vor face parte – cel mai probabil – din priorităţile strategice ale mandatului de preşedinţie al României la Consiliul UE”, a subliniat Andra Caşu, Partener Asociat Impozite Indirecte, EY România.

Te-ar mai putea interesa și
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, faţă de luna anterioară, cu 1,1% până la nivelul de 48,5 miliarde......
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri de taxe pentru diaspora care se întoarce în ţară
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...