Corina Creţu despre condiţionarea fondurilor UE: Toleranţă zero faţă de fraudă

Condiţionarea fondurilor UE de respectarea statului de drept a generat o întreagă discuţie în cadrul Comisiei şi în Parlamentul European şi răspunde principiului toleranţă zero faţă de fraudă, a explicat, luni, la Bucureşti, comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.
Economica.net - lun, 21 ian. 2019, 15:01
Corina Creţu despre condiţionarea fondurilor UE: Toleranţă zero faţă de fraudă

„A fost o discuţie întreagă şi în cadrul Comisiei şi în Parlamentul European legată de această legătură între fondurile europene şi respectarea statului de drept. Urmează să se ia o decizie în Consiliu. Eu cred că răspunde acestui principiu pe care îl avem foarte clar în Comisia Europeană şi Uniunea Europeană: toleranţă zero faţă de fraudă. Pe de altă parte, implementarea cu succes a tuturor proiectelor, dar şi respectarea valorilor şi principiilor Uniunii Europene. Este evident. Atunci când o ţară vine în această familie vine şi cu drepturi, dar şi cu obligaţii. În calitate de comisar european, m-am luptat să fie pentru toate statele membre şi de asemenea să fie pe orizontală pentru că ideea la început a fost să fie numai asupra fondurilor de coeziune. Practic va fi afectat, dacă se va adopta de către Consiliu asupra tuturor fondurilor”, a declarat Corina Creţu.

Întrebată de jurnalişti dacă ordonanţele privind amnistia şi graţierea ar putea avea impact în cazul în care s-ar lua decizia de a lega fondurile europene de statul de drept, comisarul european pentru politică regională a răspuns afirmativ.

Corina Creţu a precizat, însă, că rămâne de văzut cum va funcţiona acest mecanism şi cum se va măsura respectarea statului de drept în formula adoptată de Consiliu.

La începutul acestui an, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, într-un interviu difuzat de Antena 3, că vrea să închidă subiectul referitor la o ordonanţă de guvern privind amnistia şi graţierea, el subliniind că ministerul său poate da cel mult un aviz la un proiect de lege iniţiat în Parlament pe acest subiect.

Totodată, ministrul Toader a afirmat că nu a făcut şi nici nu va face ceva care să creeze o stare de pericol similară cu cea de la momentul ordonanţei de urgenţă 13 din 2017.

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a participat luni la reuniunea membrilor Conferinţei comisiilor parlamentare de afaceri europene din parlamentele naţionale din UE (COSAC), organizată la Bucureşti în cadrul Preşedinţiei române a Consiliului UE.

 

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS anunță că 154.159 de persoane au beneficiat în luna octombrie de indemnizații de creștere a copilului
ANPIS anunță că 154.159 de persoane au beneficiat în luna octombrie de indemnizații de creștere a copilului
Numărul persoanelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului a fost, în luna octombrie 2024, de 154.159, în scădere cu 1.935 de beneficiari faţă de luna precedentă,......
Grupul Bosch va reduce programul de lucru pentru aproape 10.000 dintre angajații săi din Germania
Grupul Bosch va reduce programul de lucru pentru aproape 10.000 dintre angajații săi din Germania
Pe lângă concedierea a mii de angajaţi, gigantul din domeniul ingineriei Robert Bosch va reduce şi orele de lucru pentru ...
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care este explicația
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care ...
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor(PAID) și-a majorat capitalul social prin înglobarea rezervelor .
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar se desfăşoară sâmbătă în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi ...