Castelul Corvinilor, reabilitat din fonduri europene în valoare de 5 milioane euro

Castelul Corvinilor va intra într-un proces de reabilitare, graţie unui proiect cu finanţare nerambursabilă europeană în valoare de aproape 5 milioane de euro câştigat de Primăria Hunedoara, contractul pentru începerea lucrărilor fiind semnat marţi de primarul Dan Bobouţanu şi reprezentanţii firmei care se va ocupa de punerea în practică a acestuia.
Economica.net - mar, 22 ian. 2019, 17:03
Castelul Corvinilor, reabilitat din fonduri europene în valoare de 5 milioane euro

„Acest proiect este cu adevărat cel mai important pentru comunitatea noastră, fiind vorba despre obiectivul turistic vizitat de peste 350.000 de turişti anual, cu o importanţă foarte mare la nivel naţional, dar şi în ceea ce priveşte comunităţile maghiară şi cea germană, care au o chemare către acest obiectiv turistic”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, cu ocazia semnării contractului.

Contractul se va derula pe o perioadă de 27 de luni, timp în care vor fi reabilitate mai multe părţi ale monumentului medieval. Castelul va avea parte de lucrări complexe de consolidare şi reabilitare a zonelor afectate, precum şi lucrări de restaurare a unor finisaje interioare şi exterioare.

„Sunt anumite zone, precum Turnul Neboisa ori Sala Cavalerilor, care prezintă fisuri şi va trebui intervenit pentru stabilizarea acestor deficienţe şi consolidarea respectivului tronson. Vor fi de asemenea o serie de intervenţii, din acelaşi capitol, şi asupra Sălii Dietei, după care vor fi o serie de lucrări de restaurare care vizează spaţiile interioare ale castelului – şi aici mă refer fie la construirea unor tavane şi podele dispărute de-a lungul timpului, fie la intervenţia pe pereţii camerelor deja existente, vizând înlăturarea mortarelor pe bază de ciment şi introducerea unor mortare care să fie cât mai apropiate de cele originale”, a explicat directorul Muzeului Castelul Corvinilor, Sorin Tincu.

Prin reconstruirea acestor planşee sau podele vor fi reutilizate spaţii inaccesibile acum, cum sunt etajele Turnului Alb, care în prezent lipsesc, anexa sufrageriei Bethlen, care are planşeul prăbuşit, parterul Aripii Zolyomi, căruia într-un anumit segment îi lipsesc podeaua şi tavanul.

Între obiectivele propuse pentru punerea în valoare se numără Turnul pictat sau Turnul Buzdugan, bucătăria garnizoanei, turnul de tortură, turnul nou şi turnul vechi de poartă, Sala Cavalerilor şi Sala Dietei, Turnul Capistrano, Aripa Bethlen.

Valoarea contractului de reabilitare a Castelului Corvinilor se ridică la 21,88 de milioane de lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă reprezintă 98%, adică 21,44 de milioane de lei, Primăria Hunedoara contribuind cu o cotă de cofinanţare de 2%, adică 437.698 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă la un acord cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen......
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor ...
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...