În 2018, străinii au investit peste 453,3 de milioane de euro în agricultura şi industria alimentară din România prin aproximativ 32 de infuzii de capital în filialele lor din România, potrivit unei analize realizată de ECONOMICA.NET pe baza datelor furnizate de către Registrul Comerţului. Suma, care s-a dublat în luna decembrie, urmare a unei investiţii de peste 234,6 milioane de euro a producătorului american de uleiuri Bunge, a crescut de aproximativ cinci ori faţă de anul anterior când, conform aceleiaşi analize ECONOMICA.NET străinii au infuzat 92 de milioane de euro în companiile lor locale.
De altfel, infuzia americanilor de la Bunge în filiala lor din România a fost mai mare decât tot ce au investit străinii în firmele lor locale în primele 11 luni ale anului trecut (201,3 miliaone de euro), astfel că aceasta este de departe cea mai mare investiţie în agricultură a anului trecut.
Infuzia de capital vine după un 2017 foarte bun al companiei în România, cu o creştere de 30% raportat la 2016, până la 1,7 miliarde de lei (circa 378 mil. euro), arată datele de la Ministerul de Finanţe. ŞI pierderile companiei s-au accentuat însă, de la circa 80 de milioane de lei în 2016 la peste 107 milioane de lei (23 mil. euro).
Bunge, care deţine brandurile Floriol şi Unisol, este liderul pieţei uleiurilor vegetale după cifra de afaceri.
Cea doua mai mare infuzie de capital, în valoare de peste 116,4 milioane de euro, a venit în luna noiembrie, din Belgia, de la gigantul francez Lactalis, liderul pieţei lactatelor din România, după preluarea LaDorna, Albalact şi Covalact. În 2017, potrivit datelor Ministerului de Finanţe, fabricile din România ale grupului francez Lactalis au ajuns la o cifră de afaceri de peste un 1,1 miliarde de lei (peste 230 mil. euro).
Tot în industria lactatelor a intrat şi a treia cea mai mare infuzie de capital a anului trecut, de data aceasta pentru concurentul Lactalis, Friesland Campina România, deţinătorul brandului Napolact. Investiţia, de peste 20 de milioane de euro, a venit din ţara mama a producătorului, Olanda.
De asemenea, şi grecii de la Olympus au mai adus în România, în fabrica lor de la Halchiu, judeţul Braşov, în jur de 8 milioane de euro, în timp ce Delaco Distribution, distribuitorul de lactate care a intrat la începutul anului trecut din proprietatea fraţilor Comăniciu în cea a francezilor de la Bongrain, a primit din Franţa o infuzie de capital de 333,8 mii de euro.
Inustria lactatelor din România a primit astfel de peste graniţe, în special din Franţa, peste 144,8 milioane de euro.
Urmează investiţia British American Tabacco, de 17,1 milioane de euro, într-un an în care producător de ţigarete britanic a continuat investiţiile în fabrica sa de la Ploieşti. De altfel, în vara aului trecut, BAT a anunţat o investiţie de 800 de milioane de euro în următorii 5 ani în fabrica din Ploieşti, care va fi unicul furnizor de Neostik-uri pentru Europa. Practic, la Ploieşti a demarat construcţia de la zero a unei noi hale de producţie unde se vor fabrica consumabilele din tutun care funcţionează cu dispozitivul glo. În total, spaţiul nou-creat de producţie va avea o suprafaţă totală de peste 7.000 de metri pătraţi.
Nu în ultimul rând, a patra cea mai mare majorare de capital străin într-o filială românească din agricultură, în valoare de 13 milioane de euro, vine din Italia, de la grupul italian de asigurări Generali. Acesta a suplimentat cu capital societatea Genagricola România SRL, pe care controlează în România prin Genagricola Generali Agricoltura.
Genagricola România, cu sediul în Sânnicolau Mare, a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de circa 24,5 milioane de lei din cultivarea cerealelor, potrivit datelor publice. Subsidiara grupului Generali are o capacitate de depozitare a cerelelor de 22.000 de tone, din care 16.000 de tone în magazii şi 6.000 în silozuri.
Menţionăm că valoarea investiţiilor din agriculttură şi clasamentul realizat de ECONOMICA.NET au reieşit pe baza clasamentului primelor 40 de societăţi după participarea străină la capitalul social total subscris, în echivalent valută, în perioada ianuarie-decembrie, realizat de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).