Negociatorul european Michel Barnier: Scenariul implicit este un Brexit fără acord

Negociatorul pentru Brexit din partea UE, Michel Barnier, a afirmat miercuri că o retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană fără niciun acord este scenariul implicit, iar faptul că majoritatea Camerei Comunelor din Parlamentul britanic este împotriva acestei opţiuni nu va schimba lucrurile, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 23 ian. 2019, 14:38
Negociatorul european Michel Barnier: Scenariul implicit este un Brexit fără acord

„Pregătirile pentru un scenariu fără acord sunt mai importante acum decât au fost vreodată, chiar dacă încă mai sper că putem evita acest scenariu”, a spus Barnier la o întâlnire cu reprezentanţi ai angajatorilor şi ai sindicatelor, la Bruxelles.

„Astăzi există două căi de ieşire din UE: prima, o retragere ordonată pe baza acordului pe care l-am construit pas cu pas alături de Regatul Unit în ultimele 18 luni. A doua, o retragere dezordonată, ieşirea din UE fără un acord, este un scenariu implicit şi pare să existe o majoritate în Camera Comunelor care se opune lipsei unui acord. Dar respingerea lipsei unui acord nu va împiedica lipsa acordului să devină realitate”, a arătat el.

Negociatorul european a adăugat că britanicii trebuie să găsească o majoritate în favoarea unei alte soluţii decât retragerea dezordonată din UE.

Reuters observă că Barnier a vorbit în engleză, nu în franceză – limba sa natală, aşa cum obişnuieşte când intenţionează ca remarcile sale să ajungă în atenţia politicienilor britanici.

Te-ar mai putea interesa și
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul direcțiilor regionale antifraudă fiscală să funcționeaze structuri......
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...