Are statul român dificultăţi financiare? Firmele n-au primit nici banii cuveniţi din TVA, nici explicaţii de la ANAF

Mai mulţi cititori au contactat ECONOMICA.NET zilele acestea pentru a atrage atenţia că deşi au decizii de rambursare pentru TVA, nu au primit încă banii care li se cuveneau. ANAF face an de an public un calendar cu sumele şi data de la care vor fi plătite, lucru care acum îi lipseşte din repertoriu. Într-un scenariu pesimist, plăţile nu s-ar fi făcut pentru că statul român ar avea dificultăţi financiare, existând mai multe semne în acest sens.
Ionut Tudorica - joi, 24 ian. 2019, 20:07
Are statul român dificultăţi financiare? Firmele n-au primit nici banii cuveniţi din TVA, nici explicaţii de la ANAF

Mai mulţi reprezentanţi ai unor firme s-au plâns ECONOMICA.NET că deşi au decizii de rambursare de TVA încă din decembrie nu au primit până acum niciun ban de la ANAF şi, mai îngrijorător, nu au putut afla nici de la ghişeele instituţiei când le vor fi plătiţi banii cuveniţi.

În contul acestor solicitări, şi în lipsa unei comunicări publice oficiale, ECONOMICA.NET a solicitat ANAF şi Ministerului Finanţelor Publice aceste date pe care altădată le afişa din proprie iniţiativă.

Răspunsul autorităţii a fost unul vag, fără nicio legătură cu subiectul ridicat de contribuabili.

Iată cum a răspuns Agenţia Naţională de Administrare Fiscală întrebării simple ECONOMICA.NET “Cand va fi prima data de plata pentru rambursarile de TVA anul acesta, şi, dacă e posibil, cât va fi suma?”

Menţionăm că datele cerute sunt conforme cu un model de comunicare valabil până în prezent, deci oficialii ANAF nu pot fi suspectaţi că n-au înţeles întrebarea. În acest link aveţi exemplu despre comunicările precedente.

“Referitor la solicitarea dumneavoastră, vă comunicăm următoarele: În vederea asigurării unui tratament egal al contribuabililor, a unui control riguros în ceea ce priveşte distribuţia resurselor băneşti, precum şi a unui proces de rambursare a TVA transparent, Ministerul Finantelor Publice și A.N.A.F,. au dezvoltat și implementat, începând cu luna iulie 2009, un sistem informatic privind selecţia naţională a deconturilor de TVA pentru care există decizie de rambursare aprobată.

Acest sistem informatic permite monitorizarea permanentă a tuturor deconturilor de TVA cu opţiune de rambursare şi întreţinerea unei liste naţionale a deconturilor cu decizii de rambursare soluţionate. 

Selecţia deconturilor de TVA pentru care există decizii de rambursare aprobate se realizează lunar, din baza de date natională, strict cu ajutorul unei aplicații informatice, pe principiu “cel mai vechi decont se stinge primul” și este valabilă pe tot parcursul lunii.

Pentru o corectă informare a fost creată o interfaţă pe site-ul A.N.A.F. ( www.anaf.ro/informaţii publice/stadiul de soluţionare al unui decont cu sume negative de TVA), prin intermediul căreia contribuabilii pot verifica dacă propriile deconturi de TVA cu decizie de rambursare aprobată au fost cuprinse pentru restituire în selecţia naţională lunară prin introducerea a trei informaţii: codul de identificare fiscală, luna la care se referă decontul şi suma solicitată la rambursare.”

Aşadar, niciun rând despre subiectul întrebării, cât şi când.

În lipsa unei reacţii potrivite a autorităţilor putem doar specula că banii nu au ajuns încă la contribuabilii îndreptăţiţi în lipsa unui buget adoptat pe 2019 şi în contextul unor posibile dificultăţi financiare ale statului pricinuite de mai multe decizii de politică fiscală, printre care, adoptarea Ordonanţei de Urgenţă 114/2018.

Un semn al dificultăţilor poate fi şi numărul mare de împrumuturi făcute de stat luna aceasta.

De asemenea un alt semnal care are darul să îngrijoreze este demiterea fostului şef ANAF, Ionuţ Mişa, chiar de Revelion, imediat ce a încheiat exerciţiul financiar pe 2018. Motivul demiterii a fost slaba performanţă, potrivit şefului său care i-a cerut demisia, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Te-ar mai putea interesa și
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care este explicația
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care ...
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor(PAID) și-a majorat capitalul social prin înglobarea rezervelor . ...
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar se desfăşoară sâmbătă în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi ...
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să ...
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. ...