Sindicatul Publitrans din STB: Vom depune plângere penală împotriva conducerii STB. Munca noastră a fost furată

Sindicatul Publitrans APT din cadrul Societăţii de Transport Bucureşti (STB) va depune mai multe plângeri penale împotriva conducerii societăţii, acuzând neplata zilelor libere.
Economica.net - lun, 28 ian. 2019, 12:00
Sindicatul Publitrans din STB: Vom depune plângere penală împotriva conducerii STB. Munca noastră a fost furată

„Avem foarte multe probleme şi, din păcate, sunt foarte greu de rezolvat. Am aflat acum, după o perioadă destul de lungă, că ne-au fost furaţi banii de concedii… Practic, munca noastră a fost furată. Noi am lucrat în liberele noastre, zile libere care nu s-au plătit, şi asta înseamnă undeva la 12.000 lei, 18.000 lei, 20.000 de lei, care au fost furaţi de la fiecare salariat, bani lucraţi din zile libere. Asta e doar pentru perioada 2013 – 2016, dar de atunci am mai constatat acum de curând că şi banii de indemnizaţii de concediu s-au furat. Banii nu s-au acordat, adică s-au furat. Pentru mine acesta este furt. Aceşti bani nu s-au acordat, iar pentru mine asta este furt, pentru mine şi familia mea, aceşti bani nu au ajuns acasă. Deci, s-a subvenţionat activitatea de transport. Unde s-au subvenţionat banii, trebuie să răspundă conducerea. Eu am muncit pentru banii ăia, şi banii ăia trebuiau să ajungă la mine în cont, să ajungă la soţie, la copil. Îi cumpăram copilului o maşină foarte bună cu banii respectivi”, a declarat luni, pentru AGERPRES, preşedintele coordonator al sindicatului, Florin Ivan, în timpul unui protest organizat de Publitrans în cadrul Autobazei Militari.

Preşedintele Sindicatului Publitrans APT consideră că STB a încălcat contractul colectiv de muncă semnat cu angajaţii.

„Urmează să facem plângere penală, pentru ca toţi cei care au făcut acest furt să răspundă. Pe mine nu mă interesează că i-au deturnat pentru alte cheltuieli, pentru achiziţii achiziţii, pentru partid sau pentru altceva. Pe mine mă interesează că banii nu au ajuns la familia mea, şi de aia spun că e un furt, că eu am fost furat. Am avut încredere, am mers pe un contract individual de muncă şi pe un contract colectiv de muncă cu angajatorul, iar angajatorul nu l-a respectat. Vom face plângeri penale, pentru persoane fizice, pentru ca toţi cei din conducere şi din sindicatul aşa-zis reprezentativ să răspundă pentru banii furaţi. Ei sunt cei care participă la negocieri, noi nu participăm, şi noi nu am ştiut. Dar ei au ştiut, şi asta reiese din faptul că au deschis, până în acest moment, 17 dosare. Ei au 8.500 de membri, dar au câştigat în instanţă doar pentru 250 de membri, ai lor. Practic, au asistat şi la furtul membrilor lor, cei de la 8.250 de membri ai căror bani au fost furaţi”, a menţionat reprezentantul sindical.

La rândul său, Vasile Constantin, lider sindical la Autobaza Militari, a susţinut că protestul de luni al sindicaliştilor din STB are drept scop atât recuperarea banilor pentru indemnizaţia de concediu, pentru zilele libere şi cele consecutive cât şi întocmirea de asigurări CASCO pentru autobuze.

„Protestul de astăzi are ca scop recuperarea banilor pentru recalcularea concediului de odihnă, pentru orele libere care s-au lucrat între 2014 şi 2017, întocmirea de asigurări CASCO la autobuzele pe care le conducem, pentru determinările pe care vrem să le facem în totalitate pentru a ne obţine grupa de muncă. Grupa de muncă înseamnă un stres pentru noi. În primul rând, traseele care există sunt foarte aglomerate, la care adăugăm injuriile pe care le primim de la călători. Dorim plata egală pentru aceeaşi muncă pentru toţi conducătorii auto şi să nu mai existe discriminare pe acest segment. Când vorbim despre discriminare salarială, vorbim despre diferenţe de salariu pe aceeaşi grilă de salarizare. În momentul în care se dă un fond de salarii pe autobaza respectivă, noi trebuie să dăm aceleaşi salarii la tot personalul de bord. Cu toate acestea, sindicatul aşa-zis majoritar (Sindicatul STB, n.r.) merge pe principiul că, dacă vii la mine, vei primi grilă de lucru. Deci, aceste lucruri trebuie să dispară, pentru că noi, cu toţii, prestăm aceeaşi muncă”, a spus Constantin.

Acesta a adăugat că reprezentanţii Sindicatului Transportatorilor Publitrans au un plan prin care se solicită scăderea vârstei de pensionare pentru conducătorii auto, „undeva la 55-56 de ani, poate chiar spre 58 de ani”.

Referitor la asigurarea de tip Casco, Vasile Constantin a punctat faptul că parcul auto al STB nu este acoperit de un astfel de document, iar în urma unui eventual incident în trafic, şoferul autovehiculului implicat este nevoit să scoată bani din propriul buzunar. „Autovehiculele din parcul auto al STB, inclusiv cele noi Otokar, nu au Casco. În momentul când avem un eveniment şi suntem noi, şoferii, parte vinovată băgăm mâna în buzunar şi plătim”, a afirmat reprezentantul sindical.

Membrii Sindicatului Transportatorilor Publitrans – APT protestează, luni, în cadrul Autobazei Militari. Pe lista revendicărilor se află: recuperarea banilor pentru indemnizaţia de concediu, pentru zilele libere şi cele consecutive, susţinerea Statului Personalului din Transportul Public Local, asigurări Casco pentru parcul auto şi, nu în ultimul rând, plată egală pentru muncă egală.

Protestul este programat să se încheie la ora 15:00, iar şoferii vor participa în afara programului de lucru la acest protest, călătorii nefiind afectaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...