CSALB: Peste 1 milion de euro obţinuţi din negocierile consumatorilor cu băncile în 2018

Negocierile realizate prin intermediul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) au adus un beneficiu de 1,015 milioane de euro, deopotrivă consumatorilor şi întregului sistem bancar din România, a afirmat miercuri Alexandru Păunescu, membru al Colegiului de Coordonare CSALB.
Economica.net - mie, 30 ian. 2019, 10:06
CSALB: Peste 1 milion de euro obţinuţi din negocierile consumatorilor cu băncile în 2018

El a arătat că suma precizată reprezintă o diminuare a efortului de plată pentru consumatorii români, obţinută în anul 

2018 şi, în acelaşi timp, permite continuarea raporturilor contractuale în care s-au angajat cele două părţi. Faţă de valoarea înregistrată în anul 2017, suma din 2018 este de peste trei ori mai mare.

„Dacă ne gândim că în anul 2017 consumatorii români au obţinut o diminuare a efortului de plată de 303.000 de euro în urma negocierilor cu băncile, creşterea înregistrată anul trecut este remarcabilă. Depăşirea pragului de 1 milion de euro arată, pe de o parte, faptul că tot mai mulţi consumatori au ales calea dialogului prin intermediul CSALB, în schimbul rezolvării litigiilor în instanţă şi, pe de altă parte, disponibilitatea băncilor de a negocia’, a spus Alexandru Păunescu.

El a declarat în cadrul conferinţei că aprecierea euro faţă de leu şi creşterea ROBOR nu au dus la o creştere a solicitărilor primite de la consumatori.

De asemenea, Mircea Stroe conciliator CSALB, a spus că pe termen scurt aprecierea euro şi creşterea ROBOR nu vor genera o creştere a solicitărilor.

Cel mai important caz, din punct de vedere valoric, soluţionat de conciliatorii CSALB anul trecut, a fost cel al unui consumator din Bucureşti care a obţinut o reducere a efortului de plată de aproape 39.000 euro. În acest caz, banca a acceptat eliminarea pe viitor a comisionului de administrare şi restituirea comisionului de acordare a creditului. Acelaşi consumator a obţinut, tot prin intermediul CSALB, ştergerea soldului de 18.000 euro pentru un credit încheiat cu o altă bancă.

Alexandru Păunescu a declarat că anul 2018 a adus rezultate importante: cererile venite din partea consumatorilor au depăşit încă din luna octombrie pragul de 1.000 şi au încheiat anul la nivelul de 1.293. În 2017 au fost înregistrate doar 505 cereri. Numărul dosarelor constituite în anul 2018 a crescut cu 255% în raport cu numărul dosarelor formate în anul precedent: de la 214 dosare formate în 2017, la 550 dosare în 2018. Dintre aceste dosare, 90% au fost soluţionate favorabil, prin înţelegerea părţilor.

Activitatea Centrului a fost eficientizată anul trecut şi prin introducerea aplicaţiei online, prin care consumatorii pot depune cererile de conciliere. De la introducerea aplicaţiei, sfârşitul lunii iulie, şi până la finele anului, 365 de cereri au venit direct de pe site, cu ajutorul aplicaţiei (reprezentând aproximativ 30% din numărul total al cererilor conforme înregistrate în anul 2018).

De asemenea, Alexandru Păunescu a spus că în acest an CSALB va continua campania de informare a consumatorilor prin intermediul Caravanei CSALB. În 2018, reprezentanţii Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar au
prezentat beneficiile concilierii consumatorilor din Timişoara, Cluj – Napoca, Constanţa şi Iaşi.

Anul acesta, Caravana CSALB îşi propune să ajungă şi în alte oraşe importante ale ţării, precum Craiova, Braşov, Sibiu sau Oradea. Consumatorii pot afla că întreaga procedură este gratuită pentru ei şi timpul de rezolvare a unui dosar este de cel mult 90 de zile. În plus, de la conciliatorii care însoţesc această Caravană CSALB, pot obţine informaţii directe despre modul în care se desfăşoară negocierile cu băncile. Tot pentru o mai bună comunicare cu consumatorii, anul acesta CSALB va implementa şi un sistem de call-center.

Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB) este o entitate juridică autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, de interes public, cu personalitate juridică, înfiinţată în baza Ordonanţei Guvernului nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi, ce transpune la nivel naţional Directiva 2013/11/UE privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 şi a Directivei 2009/22/CE

 

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...