CE cere SUA să nu impună noi tarife sau taxe asupra exporturilor UE, inclusiv asupra autoturismelor

Comisia Europeană a publicat miercuri un raport privind punerea în aplicare a declaraţiei comune din 25 iulie 2018 convenită de preşedinţii Juncker şi Trump. UE a propus o serie de acţiuni pe termen scurt şi mediu pentru a face progrese în cadrul negocierilor, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Economica.net - mie, 30 ian. 2019, 13:04
CE cere SUA să nu impună noi tarife sau taxe asupra exporturilor UE, inclusiv asupra autoturismelor

Declaraţia comună clarifică, de asemenea, faptul că aceste discuţii se bazează pe condiţia ca SUA să nu impună noi tarife sau taxe asupra exporturilor UE, inclusiv asupra autoturismelor şi a pieselor de schimb pentru autoturisme. De asemenea, Comisia clarifică şi faptul că încheierea negocierilor privind eliminarea tarifelor la produsele industriale depinde de eliminarea de către SUA a măsurilor lor actuale privind oţelul şi aluminiul din UE, care sunt în vigoare din iunie 2018.

Discuţiile purtate în cursul primelor câteva luni s-au concentrat asupra modului în care se pot obţine rezultate în materie de reglementare. În ceea ce priveşte UE, s-au înregistrat progrese legate de facilitarea importurilor de boabe de soia din SUA. În perioada iulie 2018 – ianuarie 2019, importurile de boabe de soia din SUA în Uniunea Europeană au crescut cu 114%, comparativ cu perioada similară a anului precedent. Cu o cotă de 77% din importurile de boabe de soia în UE, SUA este acum principalul furnizor al Europei, iar Comisia tocmai a ajuns la concluzia că boabele de soia din SUA îndeplinesc cerinţele tehnice pentru a fi utilizate în biocarburanţi în UE, o decizie care va extinde şi mai mult oportunităţile sale de piaţă în Europa.

Declaraţia comună a deschis o nouă etapă în relaţiile comerciale dintre UE şi SUA, prevenind o escaladare a tensiunilor comerciale şi stabilind o agendă comercială transatlantică pozitivă, se arată în comunicatul Executivului comunitar.

UE şi SUA au convenit să înfiinţeze un grup de lucru executiv pentru a pune în practică acest program de lucru. În ceea ce priveşte UE, grupul de lucru executiv este condus de Cecilia Malmström, comisarul UE pentru comerţ, iar de partea SUA discuţiile sunt conduse de reprezentantul comercial al SUA, Robert Lighthizer.

„Negocierile comerciale şi negocierile în care este implicată UE trebuie să fie transparente şi incluzive, iar discuţiile în curs de desfăşurare cu Statele Unite nu fac excepţie. După publicarea proiectelor de propuneri ale Comisiei privind mandatele de negociere, astăzi punem la dispoziţie acest raport detaliat. El este disponibil integral tuturor celor care doresc să fie la curent cu ceea ce discutăm şi, la fel de important, cu ceea ce nu discutăm. De exemplu, nu propunem negocieri cu SUA pentru reducerea sau eliminarea taxelor vamale la produsele agricole. Intenţia mea fermă este de a asigura cel mai înalt nivel de transparenţă pe tot parcursul acestui proces”, a declarat comisarul UE pentru comerţ, Cecilia Malmström.

Comisarul Malmström şi ambasadorul Lighthizer au demarat negocieri la Bruxelles în 10 septembrie 2018 şi au luat parte la alte reuniuni: la New York în 25 septembrie, la Washington în 14 noiembrie, precum şi în 8 şi 10 ianuarie 2019. De asemenea, în acest timp au avut loc mai multe reuniuni la nivel tehnic.

Pentru punerea în aplicare a anumitor elemente din declaraţia comună, Comisia are nevoie de mandate de negociere specifice, autorizate de Consiliu. În ceea ce priveşte negocierile cu privire la tarifele aferente produselor industriale şi la modul de facilitare a procesului de testare a produselor de către întreprinderi (evaluarea conformităţii), Comisia a transmis statelor membre ale UE proiecte de mandat în 18 ianuarie 2019.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren din România
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren ...
Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a postat duminică imagini din cabina celui mai nou tren care circulă pe rețeaua feroviară din România. "Săgeata......
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Stadiul fizic al lucrărilor la secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș a A1 Sibiu - Pitești a ajuns la 59%, a anunțat ...
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei porcine africane
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei ...
Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine ...
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European şi vicepreşedinte PSD, a afirmat, duminică, ...