Brexitul ar putea fi amânat pentru adoptarea legislaţiei necesare implementării – ministru de externe

Ministrul britanic de Externe Jeremy Hunt nu a exclus joi o amânare a Brexitului, prevăzut la 29 martie, pentru a permite adoptarea legilor necesare punerii lui în aplicare, în cazul în care un acord al divorţului este aprobat târziu, relatează AFP, citat de News.ro.
Economica.net - joi, 31 ian. 2019, 13:14
Brexitul ar putea fi amânat pentru adoptarea legislaţiei necesare implementării - ministru de externe

”Este adevărat că dacă sfârşim prin a aproba un acord în zilele de dinainte de 29 martie, ar putea să avem nevoie de mai mult timp pentru a adopta legislaţia necesară”, a recunoscut Hunt la BBC Radio 4, scrie News.ro.

”Însă dacă ajungem să facem progrese mai devreme, acest lucru ar putea să nu fie necesar”, a adăugat el.

”Nu putem şti, în acest stadiu, care dintre scenarii poate avea loc”, a spus şeful diplomaţiei britanice.

Orice amânare este necesar să fie aprobată de către celelalte 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE).

Odată cu apropierea cu paşi mari a Brexitului, Downing Street intenţionează să suprime vacanţa parlamentară de o săptămână prevăzută în februarie sau să prelungească sesiunile dezbaterilor în Parlament.

Dintre cele 13 legi care este necesar să fie adoptate înaintea Brexitului, cinci au fost deja promulgate, opt urmează să fie dezbătute, iar în cazul unora dintre acestea din urmă dezbaterile nu au început – inclusiv a textului cu privire la mediu şi starea de bine a animalelor, potrivit unor date compilate de centrul de reflecţie Institute for Government.

În faţa ostilităţii deputaţilor britanici faţă de acordul divorţului încheiat cu UE, premierul conservator Theresa May a anunţat marţi că vrea să redeschidă negocierile textului, cu obiectivul de a obţine concesii susceptibile să conducă la formarea unei majorităţi în Camera Comunelor.

Însă UE a refuzat, până acum, în mod ferm acest lucru.

Fără acord, Regatul Unit riscă să părăsească blocul european fără garanţii – un scenariu temut de mediile economice.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Rafila: Am cumpărat circa 350 de incubatoare noi
Ministrul Rafila: Am cumpărat circa 350 de incubatoare noi
Ministerul Sănătăţii a cumpărat circa 350 de incubatoare noi şi mai multe ambulanţe de tip ATI pentru transportul nou-născuţilor către maternităţi de grad superior, a anunţat ministrul......
CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a scăzut, în octombrie, cu 2.322 persoane
CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a scăzut, în octombrie, cu 2.322 persoane
Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în octombrie 2024, de 925.865 persoane, ...
Nicolae Ciucă: Doar PNL poate sparge planul toxic dintre PSD şi AUR
Nicolae Ciucă: Doar PNL poate sparge planul toxic dintre PSD şi AUR
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la Preşedinţia României, consideră că doar partidul pe care îl conduce ...
ONRC: Numărul firmelor dizolvate, în creştere cu aproape 7% în primele nouă luni din 2024
ONRC: Numărul firmelor dizolvate, în creştere cu aproape 7% în primele nouă luni din 2024
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 6,92%, în primele nouă luni din 2024, până la 30.094, faţă de 28.146 în perioada ...