Chiru (Apa Nova): Apa furnizată a fost şi este potabilă

Epsică Chiru, director general adjunct al Apa Nova Bucureşti (ANB), a declarat vineri că apa furnizată a fost şi este potabilă, după ce Ministerul Sănătăţii (MS) a publicat un raport al Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB) din care reiese că miercuri clorul a depăşit limitele admise în sectoarele 5 şi 6.
Economica.net - vin, 01 feb. 2019, 14:39
Chiru (Apa Nova): Apa furnizată a fost şi este potabilă

„Apreciem că situaţia furnizării apei potabile în municipiul Bucureşti a fost şi este sub control. Apa furnizată a fost şi este potabilă. Rămânem la dispoziţia tuturor autorităţilor interesate, în vederea clarificării oricăror nelămuriri privind această situaţie”, a spus directorul general adjunct al ANB.

El a menţionat că, având în vedere că directorul general al ANB era plecat în afara ţării, în calitatea sa de director general adjunct, a fost contactat de către reprezentanţii DSPMB pentru a discuta despre sesizările realizate de cetăţeni legate de calitatea apei potabile.

„În cadrul discuţiei, nu ni s-a solicitat realizarea unei comunicări către media. Între timp, ca urmare a sesizărilor primite prin call-center, echipele operaţionale au efectuat prelevări de probe de apă potabilă (atunci când a fost solicitat acest lucru de consumatori, precum şi în punctele fixe prestabilite cu Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti) în vederea analizei în laborator. La 30.01, ora 17,30 am notificat Autoritatea Municipală de Reglementare a Serviciilor Publice (AMRSP) privind situaţia existentă, măsurile întreprinse şi am oferit asigurări privind calitatea apei potabile”, a afirmat Chiru.

El a spus că reprezentanţii companiei au fost contactaţi de către cei de la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti la ora 18,06, li s-a transmis că DSPMB a prelevat probe de apă potabilă din reţeaua de distribuţie şi au constatat depăşiri ale concentraţiei de clor total, fără a li se transmite rapoarte de încercare oficiale care să susţină afirmaţiile. Epsică Chiru a precizat că s-a primit de la DSPMB doar un tabel în format imagine.

Potrivit directorului general adjunct al ANB, tot miercuri, la ora 18,52, DSPMB a solicitat ANB să emită un comunicat de presă prin care să informeze populaţia că „apa din reţeaua publică distribuită de SC Apa Nova Bucureşti nu este bună de băut, nu trebuie folosită la prepararea hranei şi pentru igiena personală”.

„Având în vedere că existau diferenţe clare între analizele ANB şi DSPMB, fiind în totală contradicţie cu realitatea rezultată din analizele efectuate de noi, ANB şi-a manifestat telefonic (ora 19,30) disponibilitatea către DSPMB de a efectua o campanie comună de prelevări şi analize în cursul nopţii, fiind refuzată de reprezentanţii DSPMB pe motiv că nu au personal şi echipamente disponibile în cursul nopţii. (…) Reprezentanţii DSPMB au solicitat prin fax, la ora 21,06, ca ANB să transmită un mesaj similar: ‘apa din reţeaua publică distribuită de SC Apa Nova Bucureşti nu este bună de băut, nu trebuie folosită la prepararea hranei şi pentru igiena personală’. Poziţia ANB este şi a fost următoarea: ‘întrucât în perioada de referinţă nu s-au înregistrat depăşiri ale indicatorilor fizico-chimici pentru probele de apă ale reţelei municipale de distribuţie, apreciem că emiterea comunicatului de presă propus ar fi în contradicţie cu realitatea rezultată din analizele efectuate de noi'”, a adăugat Chiru.

Te-ar mai putea interesa și
Dan Popa, director regional Veeam:  Avem fonduri de 28 de miliarde de euro din PNRR. Noi, industria IT, avem datoria să schimbăm România
Dan Popa, director regional Veeam: Avem fonduri de 28 de miliarde de euro din PNRR. Noi, industria IT, avem datoria să ...
Industria IT românească are un rol fundamental de a transforma societatea și economia României cu ajutorul fondurilor de 28 de miliarde de euro disponibile prin PNRR, este de părere Dan Popa,......
Moscova consideră exagerată promisiunea lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina
Moscova consideră exagerată promisiunea lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina
Rusia ţine minte şi are în vedere declaraţiile preşedintelui ales al SUA, republicanul Donald Trump, conform cărora ...
Orban Viktor jubilează la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta. Premierul maghiar se vede ca omul de legătură între SUA și UE
Orban Viktor jubilează la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta. Premierul maghiar se vede ca omul de ...
Cu un zâmbet satisfăcut şi strângeri de mâini ferme, premierul conservator ungar Viktor Orban, adesea izolat printre ...
Alin Burcea (ANAT): Numărul turiștilor români care au vizitat Antalya a crescut cu 29% în 2024
Alin Burcea (ANAT): Numărul turiștilor români care au vizitat Antalya a crescut cu 29% în 2024
Numărul de turişti români care au vizitat Antalya (Turcia) în 2024 a crescut cu 29% faţă de anul precedent, până ...