Transportatorii rutieri din România şi alte state UE solicită amânarea Pachetului Mobilitate 1 pentru următorul PE

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) şi asociaţiile similare din Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia şi Ungaria au semnat şi transmis o scrisoare comună preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, dar şi preşedinţilor celor opt grupuri parlamentare din PE, prin care solicită ca Pachetul Mobilitate 1 să fie lăsat pentru următoarea legislatură parlamentară europeană.
Economica.net - vin, 01 feb. 2019, 19:03
Transportatorii rutieri din România şi alte state UE solicită amânarea Pachetului Mobilitate 1 pentru următorul PE

Potrivit unui comunicat al UNTRR, cele şapte asociaţii fac apel la aceştia să acorde atenţie cazului transportatorilor rutieri din statele periferice şi din alte state membre ale UE, în luarea deciziei în cadrul următoarei Conferinţe a Preşedinţilor cu privire la Pachetul Mobilitate 1, care ar afecta toţi transportatorii rutieri în mod disproporţionat negativ.

„Asociaţiile transportatorilor rutieri semnatare ale scrisorii comune nu pot accepta propuneri care nu au nicio legătură cu o abordare care trebuie să fie echitabilă, echilibrată şi bazată pe dovezi. Dezbaterile actuale se îndreaptă într-o direcţie politizată, populistă şi chiar radicală, înaintea alegerilor europene, fără a face o evaluare a impactului măsurilor propuse asupra industriilor, consumatorilor şi statelor membre ale UE. Protestăm împotriva acestor propuneri deoarece sunt discriminatorii, ridicând bariere în transportul rutier cu efecte semnificative, provocând o mare povară administrativă, organizaţională şi financiară, precum şi fragmentarea pieţei europene a serviciilor de transport. Propunerile nu vor atinge obiectivele declarate, ci doar vor afecta performanţa transportului rutier şi vor determina costuri extrem de mari de respectare a normelor, precum şi distorsionarea competitivităţii şi excluderea de pe piaţa UE”, se arată în document.

Mai mult, conform UNTRR, transportatorii din UE care lucrează într-o concurenţă strânsă cu operatorii din ţări terţe ar fi cei mai afectaţi, având în vedere că Pachetul de Mobilitate 1 nu este aplicabil transportatorilor din afara UE.

„Măsurile protecţioniste, cum ar fi: aplicarea detaşării la transportul rutier internaţional cu toate cerinţele administrative însoţitoare; interzicerea odihnei săptămânale în vehicule fără o infrastructură de parcări adecvată; întoarcerea acasă obligatorie a camioanelor; piaţa supra-restricţionată la cabotaj – toate acestea sunt încălcări evidente ale libertăţilor fundamentale, ale Pieţei Unice şi ale politicii de mediu a UE. Asociaţiile subsemnate au aşteptat decizii echilibrate şi, totodată, fundamentate din punct de vedere economic, social şi ecologic. În absenţa acestora, anticipând daune importante, atât pentru conducătorii auto, cât şi pentru operatorii de transport rutier, facem apel la Conferinţa Preşedinţilor să lase Pachetul de Mobilitate 1 pentru următorul Parlament European”, afirmă transportatorii.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

Te-ar mai putea interesa și
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele 12 luni, în timp ce 44,8% consideră că aceasta va rămâne neschimbată,......
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International ...