AFIR a autorizat plăţi către beneficiari în valoare de peste 4 miliarde euro prin actualul PNDR

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a efectuat plăţi către beneficiari prin actualul PNDR în valoare de peste 4 miliarde de euro, a declarat, luni, Daniel Crunţeanu, director general adjunct la AFIR, în Conferinţa Naţională cu tema "Satul românesc are viitor".
Economica.net - lun, 04 feb. 2019, 19:26
AFIR a autorizat plăţi către beneficiari în valoare de peste 4 miliarde euro prin actualul PNDR

„În momentul de faţă, pe ceea ce înseamnă implementarea PNDR – AFIR, avem plăţi autorizate către beneficiari de peste 4 miliarde de euro. Aici fac o mică paranteză. În actualul exerciţiu financiar, de la 16 octombrie şi până astăzi, APIA şi AFIR – APIA prin măsurile delegate de la AFIR – avem plătite 377 de milioane de euro”, a spus Daniel Crunţeanu.

El a afirmat că au fost depuse 56.495 de proiecte de investiţii, 30.462 de proiecte au fost selectate şi 51.039 de proiecte au fost contractate.

Potrivit lui Crunţeanu, 13.156 de tineri fermieri sunt sprijiniţi financiar prin PNDR 2020, din care 2.681 din zona montană. De asemenea, 742 de tineri antreprenori au fost sprijiniţi financiar prin PNDR 2020, cu fonduri nerambursabile de 65 de milioane de euro.

În altă ordine de idei, reprezentantul AFIR a precizat că 392.030 de hectare sunt în curs de modernizare şi reabilitare pentru irigaţii, iar 3.444 de kilometri de drumuri comunale şi 748 de kilometri de drumuri forestiere se află în curs de modernizare. 

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...