Cum ar putea fi afectate universităţile de OUG nr. 114 din 2018

"O dispoziţie a OUG 114 din 2018 care poate frâna planurile de investiţii ale universităților care ar urmări să îşi finanţeze investiţiile doar în baza împrumuturilor din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii (FDI) prevede că beneficiarii nu pot contracta împrumuturi pe o perioadă fixă de 20 de ani sau până când valoarea contribuţiei virate de beneficiar (în cuantum de 2,5% pe an) este egală cu valoarea grantului primit. Astfel, dacă doresc noi împrumuturi, universităţile care au mai beneficiat de un grant acordat din FDI nu vor mai putea contracta alte împrumuturi, până la expirarea termenului de 20 de ani sau până când nu rambursează integral grantul primit anterior", a spus pentru ECONOMICA.NET Andrei Stefanovici, senior manager la Radu şi Asociaţii SPRL. 
Cristina Şomănescu - mie, 06 feb. 2019, 19:32
Cum ar putea fi afectate universităţile de OUG nr. 114 din 2018

OUG 114 din 2018, ordonanţa care introduce taxa pe lăcomie, prevede şi înfiinţarea Fondului de Dezvoltare și Investiții, gestionat de Comisia Națională de Strategie și Prognoză.

Printre altele, fondul se va utiliza și pentru finanțarea proiectelor de investiții ale universităților, în domenii prioritare precum construcția sau modernizarea infrastructurii:

  • didactice, respectiv amfiteatre, laboratoare, săli de cursuri și săli de sport;
  • de cercetare;
  • a unor spații de cazare și masă pentru studenți;
  • a unor centre de conferință pentru diseminarea informațiilor științifice.

Finanțarea proiectelor se va asigura sub formă de granturi, acordate din Fond.
Universitățile vor putea solicita finanțare din Fond pentru obiectivele de investiții care se încadrează în domeniile prevăzute mai sus, în următoarele condiții:

  • să dețină autorizația de construire necesară demarării execuției proiectului;
  • beneficiarii să dețină cel mult două proiecte finanțate din Fond în același timp;
  • valoarea solicitată la finanțare să nu fie mai mare decât diferența dintre valoarea proiectului și excedentul neutilizat la data solicitării finanțării. La stabilirea excedentului bugetar nu se iau în calcul sumele a căror destinație a fost stabilită prin acte normative sau prin acorduri/contracte de finanțare;
  • pentru sumele solicitate pentru a fi acordate din Fond să nu existe o altă cerere de finanțare din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat sau alte bugete, aprobată sau în curs de analiză.

Pentru acordarea granturilor din Fond, universitățile vor depune o solicitare către Comisia Națională de Strategie și Prognoză, în care menționează:

  • denumirea proiectului și încadrarea acestuia în domeniile prioritare enumerate mai sus;
  • valoarea estimată a investiției, cu eșalonarea pe ani a acesteia;
  • respectarea încadrării în condițiile de eligibilitate enumerate mai sus;
  • mențiune cu privire la solicitarea avansului de 5% din valoarea finanțării, dar nu mai mult decât valoarea care urmează să fie finanțată în anul în care se face solicitarea.

În termen de 10 zile lucrătoare de la data semnării contractului de finanțare, Comisia Națională de Strategie și Prognoză virează beneficiarului suma solicitată într-un cont de disponibil cu destinație specială.

Universitățile au obligația de a restitui anual 2,5% din valoarea finanțării, pe o perioadă fixă de 20 de ani, reprezentând contribuția proprie la proiect, se mai arată în OUG nr. 114 din 2018.

În acest context, Andrei Stefanovici, senior manager la Radu şi Asociaţii SPRL, societatea de avocatură care face parte din reţeaua EY Law, explică pentru Economica.net ce impact ar putea avea OUG 114/2018 asupra planurile de investiţii ale universităţilor.

ECONOMICA.NET: Cum ar putea fi afectate universităţile de aplicarea prevederilor din OUG 114 din 2018, referitoare la finanţările pe care le pot obţine instituţiile de învăţământ superior din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii?

Andrei Stefanovici, senior manager la Radu şi Asociaţii SPRL: Dispoziţiile OUG nr. 114/2018 includ universităţile în rândul beneficiarilor care pot obţine finanţări ale proiectelor de investiţii, acordate din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii (FDI). Trebuie precizat însă că sunt eligibile pentru finanţarea acordată sub forma granturilor din FDI numai investiţiile noi şi extinderea sau finalizarea investiţiilor existente, constând în construcţii, modernizări şi dotări în domenii prioritare, expres şi limitativ prevăzute de OUG nr. 114/2018. Între aceste domenii prioritare, menţionăm cu titlu exemplificativ construcţia sau modernizarea infrastructurii didactice (amfiteatre, laboratoare, săli de cursuri şi săli de sport), a infrastructurii unor spaţii de cazare şi masă pentru studenţi.

Potrivit ordonanţei, plafoanele de contractare şi tragerile anuale aferente granturilor acordate din FDI se aprobă anual prin legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar. Precizăm că, până la acest moment, nu am identificat actul normativ de aprobare a plafoanelor indicatorilor pentru anul 2019.

Este important de precizat faptul că finanţarea acordată universităților în baza OUG nr. 114/2018 nu este una nerambursabilă, universităţile beneficiare având obligaţia de a restitui anual 2,5% din valoarea finanţării, pe o perioadă fixă de 20 de ani, reprezentând contribuţia proprie la proiect. Astfel, spre exemplu, pentru o finanțare în valoare de 1 milion de euro, beneficiarul trebuie să ramburseze până la finalul perioadei de 20 ani, 500.000 de euro. OUG nr. 114/2018 obligă beneficiarii să calculeze suma datorată, structuri din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sau Ministerului Finanţelor Publice, desemnate prin ordin al ministrului finanţelor publice, efectuând verificarea acestor calcule.

Potrivit ordonanţei, o universitate nu poate avea mai mult de două proiecte finanţate din FDI în acelaşi timp. Este important de precizat faptul că pentru sumele solicitate a fi acordate din FDI trebuie să nu mai existe o altă cerere de finanţare din fonduri externe nerambursabile sau de la bugetul de stat sau alte bugete, aprobată sau în curs de analiză.

Până la acest moment nu au fost adoptate normele metodologice de aplicare a dispozițiilor OUG nr. 114/2018 privind acordarea de finanţări din FDI, termenul pentru adoptarea acestora fiind de 45 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei. În lipsa acestor norme metodologice şi în condiţiile în care OUG nr. 114/2018 nu conţine dispoziţii în acest sens, nu putem aprecia asupra modalităţii în care trebuie întocmită solicitarea de finanţare şi documentele care trebuie depuse de către universități, a metodologiei de evaluare a solicitărilor de finanțare, a conţinutului contractului de finanţare, a modalităţii în care sunt virate sumele către beneficiari (cu excepția avansului), a modalităţii de justificare a cheltuielilor de către beneficiari etc.

OUG nr. 114/2018 reglementează posibilitatea ca finanţările acordate sub forma granturilor din FDI să fie recuperate ulterior din fonduri externe nerambursabile. Astfel, ordonanţa prevede că investiţiile finanţate din FDI, pentru care există finanţare din fonduri externe nerambursabile, sunt evaluate de către autorităţile de management care finanţează domeniile respective din perspectiva respectării condiţiilor necesare rambursării acestora din fonduri externe nerambursabile printr-o cerere de rambursare ulterioară. Autorităţile de management trebuie să formuleze recomandări privind structura şi implementarea proiectului, astfel încât acesta să fie eligibil la rambursare în cazul în care reglementările permit acest lucru. Ordonanţa obligă beneficiarii să întreprindă orice acţiuni privind solicitarea rambursării din fonduri externe nerambursabile, la solicitarea Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, nerespectarea acestei obligații fiind sancționată cu recuperarea de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a valorii integrale a finanţării din grant prin intermediul organelor fiscale centrale, în condiţiile Codului de procedură fiscală, în baza actului administrativ prin care se individualizează suma de recuperat, întocmit de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză.

ECONOMICA.NET: Care sunt prevederile din OUG nr. 14/2018 referitoare la investiţiile din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, care ar putea frâna planurile de investiţii ale universităţilor?

Andrei Stefanovici, senior manager la Radu şi Asociaţii SPRL: O dispoziţie a ordonanţei care poate frâna planurile de investiţii ale universităților care ar urmări să îşi finanţeze investiţiile doar în baza împrumuturilor din FDI prevede că beneficiarii nu pot contracta împrumuturi pe o perioadă fixă de 20 de ani sau până când valoarea contribuţiei virate de beneficiar (în cuantum de 2,5% pe an) este egală cu valoarea grantului primit. Astfel, dacă doresc noi împrumuturi, universităţile care au mai beneficiat de un grant acordat din FDI nu vor mai putea contracta alte împrumuturi, până la expirarea termenului de 20 de ani sau până când nu rambursează integral grantul primit anterior. Excepţiile constau în împrumuturile aferente implementării proiectelor cu finanţare din fonduri europene şi refinanţarea împrumuturilor contractate anterior datei la care se semnează contractul de finanţare din FDI.

Oficialii Universităţii Babeş-Bolyai şi cei ai Universităţii de Vest din Timişoara au spus pentru Economica.net că deocamdată nu se pot pronunţa cu privire la efectele pe care le-ar putea avea OUG 114/2018 asupra investiţiilor pe care le au în plan, întrucât nu s-au elaborat încă normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor OUG nr. 114/2018 privind modul de funcţionare al Fondul de Dezvoltare şi Investiţii şi acordarea finanţărilor din acest fond.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...