Trump – discursul despre Starea Naţiunii. Cele mai importante declaraţii ale preşedintelui SUA

Donald Trump, a spus, în discursul său privind Starea Uniunii, în faţa celor două Camere ale Congresului,c ă "Un miracol economic are loc în Statele Unite şi singurul lucru care îl poate opri sunt războaiele nebune, politica sau investigaţiile partizane ridicole".
Economica.net - mie, 06 feb. 2019, 06:48
Trump - discursul despre Starea Naţiunii. Cele mai importante declaraţii ale preşedintelui SUA

Afirmaţiile sale au fost făcute în contextul în care democraţii, majoritari în Camera Reprezentanţilor, intenţionează să se ocupe de unele dosare ale administraţiei de la Washington iar un procuror special investighează ingerinţa Rusiei în campania prezidenţială din 2016 câştigată de Trump.

Preşedintele american, Donald Trump, a lansat un apel la unitate şi „compromis” în deschiderea discursului său privind Starea Uniunii, marţi seară în Congres, relatează dpa şi Reuters.

„Stau aici pregătit să lucrez cu voi pentru a împlini realizări istorice pentru toţi americanii”, a spus şeful statului. „Victoria nu înseamnă să câştigi pentru partidul nostru, victoria este să câştigi pentru ţara noastră”, a subliniat el.

„Trebuie să respingem politica de răzbunare şi represalii şi să îmbrăţişăm potenţialul fără limite al cooperării, compromisului şi binelui comun”, a declarat Donald Trump.

Preşedintele SUA a mai spus că foaia de parcurs a Casei Albe pentru anul viitor este „agenda poporului american”.

Accentul se va pune pe locuri de muncă, comerţ, infrastructură, lupta împotriva drogurilor şi imigraţiei, potrivit preşedintelui Trump. El a subliniat că va „urmări o politică externă care pune în primul rând interesele Americii”

Trump avertizează China că nu va mai putea să fure „locurile de muncă şi bogăţia americanilor”

Preşedintele SUA, Donald Trump, a avertizat marţi China, în discursul său din Congres privind Starea Uniunii, că nu va mai putea „să fure locurile de muncă şi bogăţia americanilor” şi a cerut „schimbări structurale” din partea Beijingului pentru a pune capăt practicilor sale comerciale „neloiale”, relatează AFP.

„Am mult respect pentru preşedintele Xi şi lucrăm la un nou acord comercial cu China, dar trebuie să includă schimbări structurale reale pentru a pune capăt practicilor comerciale neloiale, a reduce deficitul nostru cronic şi a proteja locurile de muncă americane”, a afirmat preşedintele Statelor Unite, care a declanşat un adevărat război comercial împotriva Chinei pentru a o aduce la masa negocierilor.

Donald Trump şi omologul său Xi Jinping au încheiat un armistiţiu de 90 de zile cu prilejul summitului lor de la Buenos Aires, pe 1 decembrie. Ulterior, au început negocierile care includ pe agendă reechilibrarea balanţei comerciale în favoarea SUA, dar şi respectarea proprietăţii intelectuale sau transferul forţat de tehnologie.

Cele două părţi, care au discutat deja la Beijing şi Washington şi urmează să se întâlnească din nou în curând în capitala Chinei, sunt discrete în ce priveşte stadiul acestor discuţii înainte de termenul limită de la 1 martie.

Donald Trump şi Xi Jinping se vor întâlni în februarie pentru a negocia personal punctele cele mai delicate şi a semna un eventual acord.

În cazul unui eşec, Donald Trump a ameninţat că va mări taxele vamale de la 10% în prezent la 25% asupra unor produse importate din China în valoare de 200 de miliarde de dolari.

Donald Trump se va întâlni cu Kim Jong Un la 27 şi 28 februarie, în Vietnam

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat marţi seară, cu prilejul discursului său privind Starea Uniunii, că se va întâlni cu liderul nord-coreean, Kim Jong Un, la 27 şi 28 februarie în Vietnam pentru a continua negocierile privind dezarmarea nucleară a Coreii de Nord, relatează AFP şi dpa.

„În cadrul diplomaţiei noastre îndrăzneţe, ne continuăm efortul istoric pentru pace în Peninsula Coreeană”, a declarat el în faţa Congresului, oficializând data şi locul celei de-a doua întâlniri, după summitul istoric dintre cei doi lideri, la 12 iunie, în Singapore.

Donald Trump afirmă în faţa Congresului că zidul „va fi construit”

Preşedintele american, Donald Trump, a făcut o promisiune, marţi seară în faţa Congresului, că va construi zidul de la graniţa cu Mexicul, proiect criticat de opoziţia democrată şi aflat la originea celui mai lung „shutdown” din istoria SUA, transmite AFP.

„Îl voi construi”, a subliniat Donald Trump în discursul său privind Starea Uniunii, referindu-se la zidul pe care doreşte să îl construiască la frontiera de sud a ţării pentru a lupta împotriva imigraţiei ilegale. „Pur şi simplu, zidurile funcţionează şi zidurile salvează vieţi”, a insistat el.

Donald Trump s-a folosit de o mare parte a discursului său pentru a critica imigraţia ilegală, spunând că loveşte în clasa muncitoare americană, relatează dpa.

El a spus că la graniţa cu Mexicul este un stat „fără lege” şi a considerat situaţia ca fiind o „criză”. El a acuzat imigraţia ilegală pentru infracţiuni, inclusiv crime şi trafic de droguri.

Preşedintele american a reamintit Congresului că mai are 10 zile pentru a adopta un buget care să finanţeze guvernul federal.

Trump doreşte „să elimine” epidemia de HIV din Statele Unite în următorii zece ani

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat marţi seară în discursul său privind Starea Uniunii, ţinut în faţa Congresului, că doreşte să pună capăt epidemiei de SIDA din Statele Unite în următorii zece ani, relatează AFP.

„Bugetul meu le va cere democraţilor şi republicanilor să degajeze mijloacele necesare pentru a elimina epidemia de HIV din Statele Unite în termen de zece ani. Împreună, vom învinge SIDA din America şi dincolo de graniţele sale”, a declarat el.

Circa 38.000 de persoane au fost contaminate cu HIV în Statele Unite în 2017, potrivit statisticilor guvernamentale.

Numărul s-a redus de-a lungul anilor, dar în rândul anumitor comunităţi refluxul nu se produce, în special printre homosexuali, afroamericani şi hispanici.

Administraţia Trump a propus anul trecut reducerea bugetului pentru prevenirea SIDA în Statele Unite, şi mai ales în lume, dar Congresul a refuzat.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...