SUA se pregătesc să-şi retragă forţele din Siria până la finele lui aprilie – WSJ

Armata americană se pregăteşte să-şi retragă forţele din Siria până la finele lui aprilie şi o parte importantă a acestora urmează să fie retrase deja până la jumătatea lui martie, informează vineri Wall Street Journal, citând foşti şi actuali oficiali americani, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 08 feb. 2019, 12:46
SUA se pregătesc să-şi retragă forţele din Siria până la finele lui aprilie - WSJ

Un oficial al SUA a confirmat pentru Reuters termenul din aprilie, precizând că retragerea se referă şi la baza SUA de la Tanf, din apropiere de graniţa dintre Siria, Irak şi Iordania.

Preşedintele Donald Trump a anunţat în decembrie că toţi cei 2000 de militari americani vor fi retraşi din Siria, întrucât bătălia împotriva Statului Islamic (SI) este aproape câştigată. Anunţul a creat stupoare nu doar în propria administraţie, ci şi în rândurile unor aliaţi ai SUA, precum Turcia şi alianţa miliţiilor kurde şi arabe care luptă împotriva SI cu sprijinul armatei americane.

Washingtonul încearcă să ajungă la un acord cu Turcia – care consideră drept organizaţie teroristă miliţia kurdă YPG din Siria, susţinută de SUA – pentru a asigura securitatea combatanţilor YPG după retragerea forţelor americane. SUA discută de asemenea crearea unei zone-tampon de-a lungul frontierei pentru a răspunde preocupărilor de securitate ale Turciei.

Întrebat de Reuters, un purtător de cuvânt din Siria al coaliţiei anti-SI conduse de SUA nu a comentat aceste informaţii, amintind că purtătorul de cuvânt al Pentagonului Sean Robertson a refuzat să discute despre programul retragerii. La rândul său, un oficial turc a menţionat că SUA nu i-au semnalat Ankarei o dată privind retragerea forţelor americane din Siria.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe tema ucraineană" fără a implica Kievul, într-un moment în care......
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...
45,8 milioane de tone de  mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
45,8 milioane de tone de mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 45,869 milioane tone, ...
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Taiwan - Biroul prezidenţial a desfăşurat primul exerciţiu de masă ce simulează o escaladare militară din partea Chinei, ...