TAROM şi-a majorat cu 1,4% cota de piaţă în România şi a consemnat un record de pasageri pentru ultimii 10 ani

Compania TAROM şi-a majorat cu 1,4% cota de piaţă în România în 2018, prin creşterea cu 40% a numărului de pasageri pe rute interne, faţă de anul 2017, potrivit datelor operatorului aerian naţional, remise AGERPRES. 
Economica.net - Dum, 10 feb. 2019, 13:27
TAROM şi-a majorat cu 1,4% cota de piaţă în România şi a consemnat un record de pasageri pentru ultimii 10 ani
Pentru anul 2018, transportatorul României raportează vânzări mai mari cu 49,63 milioane de dolari faţă de 2017 (+21%), iar veniturile totale sunt de asemenea pe plus cu 21%, ajungând la 1,41 miliarde de lei. 

Vânzările totale (cu taxe incluse) au crescut cu 21%, la peste 237,1 milioane de dolari. Cel mai mult au urcat vânzările pe rute externe, cu 22%, cu o creştere cu 14,77% a numărului de pasageri pe curse internaţionale. În ceea ce priveşte vânzările interne, acestea au crescut cu 18%, în timp ce numărul pasagerilor pe cursele interne a consemnat un plus de 40%. 

Numărul total de pasageri transportaţi de TAROM pe curse regulate, în 2018, a depăşit 2,74 milioane, în creştere cu 20% raportat la 2017. Acesta este cel mai mare număr de pasageri din ultimii 10 ani consemnat de companie. 

În plus, vânzările online au consemnat o creştere cu 34%, în 2018 vs 2017, la 10,34 milioane de dolari. 

„Piaţa transporturilor aeriene din România raportează o dinamică pozitivă pentru TAROM. Din datele noastre, prin creşterea numărului de pasageri transportaţi în România, compania şi-a crescut cota de piaţă cu 1,4% în 2018. Mai mult decât atât, TAROM obţine prima creştere pozitivă a cotei de piaţă domestice din 2013 şi până în prezent”, precizează compania. 

Potrivit rezultatelor preliminate la finalul anului 2018 ale TAROM, profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare (indicatorul EBITDA – Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization) este pozitiv, de 10,897 milioane de lei, faţă de minus 33,269 milioane de lei în 2017. De altfel, este prima oară când EBITDA creşte după anul 2015. 

De asemenea, TAROM a reuşit în 2018 să îşi reducă pierderea cu 23%, respectiv cu circa 40 de milioane de lei, comparativ cu 2017, când aceasta s-a ridicat la 172,36 milioane de lei. Pierderile companiei au fost alimentate de creşterea preţului la combustibilul de aviaţie, precizează transportatorul. 

„TAROM a plătit mai mult pe combustibil în 2018, faţă de anul anterior, cu nu mai puţin de 89.036.029 lei. Raportul se face la acelaşi consum, raportând numai diferenţa de preţ, nu şi consumul suplimentar din 2018. Subliniem că o mare parte din cheltuieli sunt nemonetare, reprezentând amortizări ale investiţiilor realizate în anii anteriori. Cuantumul total al cheltuielilor de amortizare ajunge la 125.257.950 lei. Pierderea TAROM, în 2017, a fost de 172.355.730 lei. jÎn 2018, compania a reuşit să recupereze din această pierdere 23 de procente, aproximativ 40 de milioane de lei”, afirmă operatorul aerian. 

Conform sursei citate, cheltuielile totale au urcat anul trecut cu 16%, la peste 1,52 miliarde de lei (din care 125,26 milioane de lei cheltuieli nemonetare), doar cheltuielile cu combustibilul pentru aeronave consemnând un plus de 37%. Totodată, cheltuielile de exploatare au urcat cu 15%, iar cele financiare cu 23%. 

TAROM este Compania Naţională de Transporturi Aeriene a României şi a fost înfiinţată în 1954. TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi este membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Compania naţională operează peste 50 de destinaţii proprii şi destinaţii deservite de partenerii code share. 

Transportatorul României deţine una dintre cele mai tinere flote din Europa, alcătuită din 25 de aeronave, şi este membru al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) din 1993.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...