Anul trecut, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a controlat peste 900 de agenţi economici din toată ţara care operează hiper şi supermarketuri precum şi mari reţele de magazine şi au dat amenzi contravenţionale în valoare de 3,8 milioane lei, urmare a abaterilor legale constatate, au declarat pentru ECONOMICA.NET oficialii Autorităţii.
Potrivit acestora, dintre abaterile constatate mai multe se referă la produsele comercializate vrac, astfel că s-au depistat în magazine produse alimentare cu modificări organoleptice de aspect, culoare sau acumulare cantitativă de gheaţă în ambalaj precum şi prezentarea sub formă de bloc compact cu gheaţă. Tot la un raion de legume congelate vrac, inspectorii au descoperit produse „amestec legume ciorbe„ și „amestec mexican„ care erau congelate bloc, fără a putea fi cumpărate de către consumatori. De asemenea, s-a descoperit o lipsă de informare despre substanțele alergene incluse la produsele alimentare comercializate în vrac (şniţel, cordon bleu, caşcaval pane, produse de patiserie etc); ciorbă rădăuțeană, în reţetar şi pe eticheta de pe recipientul în care se comercializa pentru acasă. Mai exact, „se înscria ca alergen „ţelina”, iar pe eticheta de la raft nu se făceau menţiuni privind acest component alergen. La salata de ciuperci, era declarat ca ingredient alergen „maioneza”, deşi componetele alergene sunt „muştarul” şi „oul”, mai spun oficialii ANPC.
Din datele ANPC, în controalele efectuate inspectorii au mai găsit „Cartofi cu unt” fără unt, ci doar cu aromă de unt, savarine cu frişcă care nu conţinea smântână (frişcă) ci doar un amestec de zer, grăsime vegetală şi grăsime lactată sau preparate din lapte degresat şi grăsimi vegetale în saramură în loc de brânză albă. Totodată, inspectorii au găsit „specialitate Feta” care pe eticheta ambalajului produsului era înscris „specialitate daneză pe bază de lapte de vacă şi grămsimi vegetale”.
Şi la raioanele gastro au fost descoperite disfuncţionalităţi precum comercializarea sau utilizarea de produse alimentare cu data durabilităţii minimale depăşită: sunculita,mozzarella etc., sau produse cu etichetele de cântar inscripţionate cu elemente de identificare greu lizibile.
Mai mult, unele magazine au comercializat produse ale caror ambalaje erau deteriorate (caserola chiftelute marinate „Falafel”, „Creveti congelat”, File hering marinat etc.) sau produse alimentare cu menţiuni de sănătate pe etichetele de produs, ori produse alimentare cu elemente de identificare netraduse în limba româna sau cu elemente de identificare incomplete. Totodată, au fost cazuri de înscriere eronată a ţării de origine în cazul legumelor şi fructelor proaspete.-
Nu în ultimul rând, dintre neregulile depistate de inspectorii ANPC se pot enumera şi cele de natură să înşele consumatorul pin comercializarea unor pachete promoţionale fără a exista la locul de vânzare unitatea de produs de referinţă şi preţul aferent acestuia; comercializare de pachete promoţionale „1+1 gratis” fără a se respecta promoţia, respectiv comercializare de pachete promoţionale cu un preţ incorect afişat la locul de vânzare, faţă de preţul unităţii de produs; neconcordanţe între preţurile afişate la raft şi cele marcate pe bonul fiscal;comercializarea de pulpe inferioare de curcan congelate şi ambalate, care erau recântărite în cadrul unităţii, cu inscripţionarea unor cantităţi nete de produs mai mari decât cele înscrise pe eticheta de preţ, în defavoarea consumatorului. De asemenea, au fost cazuri de produse care au făcut parte din diferite campanii promoţionale a căror perioadă era expirată, inducând în eroare consumatorul, sau situaţii în care a lipsit preţul de vânzare şi/sau a preţurile pe unitatea de măsură.