Tarom creşte frecvenţa zborurilor săptămânale spre Baia Mare şi Satu Mare

Compania Naţională Tarom va opera, din martie, cinci zboruri pe săptămână către Bucureşti şi retur, de pe aeroporturile din Baia Mare şi Satu Mare, a informat Consiliul Judeţean Maramureş, într-un comunicat.
Economica.net - mie, 13 feb. 2019, 15:31
Tarom creşte frecvenţa zborurilor săptămânale spre Baia Mare şi Satu Mare

„Vestea primită azi mă bucură şi dovedeşte faptul că ne îndeplinim promisiunile făcute maramureşenilor. Aşa cum am anunţat, în urma discuţiilor pe care le-am avut cu reprezentanţii Tarom s-a decis ca, începând cu data de 4 martie 2019, compania naţională aeriană să opereze cinci zboruri pe săptămână pe ruta Baia Mare – Bucureşti şi retur, de luni până vineri”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, potrivit comunicatului citat.

Acesta a mai subliniat că, din vară, va avea şi curse charter spre destinaţii externe.

„Urmează să discutăm şi despre creşterea activităţii Aeroportului, dar şi despre dorinţa pe care o avem cu toţii, aceea de a aduce înspre şi dinspre Baia Mare cât mai multe zboruri internaţionale. Până în prezent, trei mari operatori de turism vor opera zboruri din Baia Mare către Antalya (Turcia) şi retur, în perioada iunie – septembrie 2019, însă, odată finalizate lucrările care se desfăşoară în jurul aeroportului, vom avea şi foarte multe curse cargo”, a spus Gabriel Zetea Gabriel Zetea.

În notificarea operatorului aerian naţional adresată CJ Maramureş se menţionează că începând cu data de 4 martie 2019, TAROM îşi modifică programul de zbor pentru Baia Mare şi Satu Mare, iar aeronavele TAROM vor opera cinci zile pe săptămână de pe ambele aeroporturi, către Bucureşti şi retur.

Potrivit unui comunicat al Tarom, reprezentanţii companiei contează pe o dezvoltare echilibrată a celor două rute, având în vedere că aeroporturile de destinaţie sunt în aceeaşi arie de captare.

„Dorim să mulţumim partenerilor din Baia Mare şi Satu Mare pentru întreg sprijinul acordat dezvoltării şi promovării acestor rute către Bucureşti şi retur, iar călătorilor noştri le reamintim că, în preţul biletului Tarom sunt incluse un bagaj de cală, bagaj de mână, catering la bord şi free check-in în aeroport”, a precizat operatorul aerian.

Tarom a reluat zborurile pe conexiunea Bucureşti-Baia Mare-Bucureşti în septembrie 2018, după trei ani, timp în care pista aeroportului s-a aflat în extindere şi modernizare. În prezent, compania operează două zboruri săptămânal pe această rută.

Te-ar mai putea interesa și
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, lider în domeniul sistemelor arhitecturale din aluminiu. Compania a publicat......
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află ...
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...