PDL împarte fluturaşi cu „chiulangii” opoziţiei

PDL va distribui în colegiile parlamentarilor opoziţiei afişe cu pozele acestor şi mesajele "El este unul dintre chiulangii!", "Ei fac grevă de lux pe banii tăi!", într-o acţiune de "informare corectă a opiniei publice" în legătură cu greva opoziţiei, anunţă secretarul general al PDL, Ioan Oltean, citat de Mediafax.
Economica.net - vin, 17 feb. 2012, 12:49

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că săptămâna aceasta Parlamentul s-a întrunit în şedinţă ordinară, fiind pus în situaţia de a-şi desfăşura activitatea în absenţa opoziţiei.

„Trebuie să vă spun – şi o fac cu maximă responsabilitate – că nu este o stare de confort pentru putere de a lucra în absenţa opoziţiei. Nu că nu am putea lucra, am făcut dovada, cel puţin în Camera Deputaţilor, că şedinţa în plen şi în comisii se poate desfăşura şi fără opoziţie, că putem să ne mobilizăm şi să asigurăm cvormul de şedinţă, dar apreciem că opoziţia şi rolul parlamentarului, fie că se cheamă deputat sau senator, este acela de a fi prezent în Parlament. Acolo este locul lui de muncă şi trebuie să participe la şedinţele parlamentare conform ordinii de zi şi programului aprobat de Biroul Permanent”, a spus Oltean.

El a adăugat că nu ştie să existe „o astfel de formă de protest în lumea democrată”.

„Opoziţia a găsit, aşadar, fel de fel de explicaţii şi a încercat să impună puterii anumite condiţii pentru a se întoarce în Parlament: venim în Parlament, venim la muncă, dacă Guvernul se angajează că nu îşi mai angajează răspunderea, că nu mai adoptă ordonanţe de urgenţă, dacă o schimbăm pe Roberta Anastase, dacă, dacă…. PDL respinge în mod categoric acest şantaj al opoziţiei şi îi cere să dea dovadă de responsabilitate şi să vină la lucru, pentru că de aceea este plătită opoziţia parlamentară”, a declarat Ioan Oltean.

Potrivit sursei citate, „niciun deputat sau senator nu a renunţat la nici măcar un leu pe această perioadă” şi „toţi vin şi semnează prezenţa ca să fie beneficiarii inclusiv ai indemnizaţiei de şedinţă şi ai diurnei de deplasare”.

Oltean a spus că PDL a decis să declanşeze o „acţiune de informare corectă a opiniei publice” privind greva parlamentară şi va distribui materiale în teritoriu pentru ca oamenii să afle că aceia pe care i-au votat sunt „chiulangii”.

„În loc să vină la serviciu, ei chiulesc de la serviciu, statul român suportând în fiecare lună 1,4 milioane de euro pentru acest chiul. Şi la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud avem chiulangii. O să distribuim afişele prin tot judeţul, pe unde putem, peste tot, ca poporul să afle că aceştia sunt chiulangiii aleşi. Nu a mai auzit nimeni de chiulangii plătiţi cu 1,4 miliaone de euro pe lună. Este un fenomen politic pe care noi îl condamnăm şi mi se pare firesc ca poporul să ştie. Poporul să ştie că există parlamentari chiulangii”, a spus Oltean.

El a prezentat câteva afişe cu imagini ale parlamentarilor PSD şi PNL din Bistriţa-Năsăud – deputatul PSD Emil Radu Moldovan, senatorul PSD Dănuţ Prunea, deputatul PNL Ioan Ţintean. Pe fiecare afiş scrie, pe fundal roşu, cu litere albe: „Parlamentarii PSD+PNL+PC au întrat în grevă de lux!”, iar cu litere negre îngroşate: „Nu vor să muncească, dar vor să primească: indemnizaţii, maşini, cazare la hoteluri, sume forfetare şi diurne” şi, cu litere mai mici: „În total, parlamentarii PSD+PNL+PC cheltuiesc din banii statului 1,4 milioane de euro lunar! Atât te costă pe tine, românul de rând, să îi întreţii pe deputaţii şi senatorii care preferă să facă grevă decât să-şi facă treaba în Parlament”.

Tot pe fundal roşu scrie apoi „Ei fac grevă de lux!”, după care este fotografia parlamentarului, numele său, colegiul în care a fost ales şi mesajul „El este unul dintre chiulangii!”.

Afişele format A3 nu au nimic pe verso, dar pe cele mici, pe verso, este o caricatură cu Dan Voiculescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu, căţăraţi pe acelaşi fotoliu, având o pancartă cu „Grevă parlamentară”, fiind scris mesajul „Greva LOR te costă pe TINE 1,4 milioane de euro pe lună!”, cu litere negre şi roşii.

Întrebat dacă în privinţa caricaturilor s-au inspirat de la protestatari, Oltean a spus: „Poporul acesta este plin de inspitaţie”, precizând că afişele au fost tipărite pe banii partidului.

„Am tipărit suficient de multe ca să afle toţi cei care i-au ales în colegii, în general, le distribuim în colegiile din care fac parte ca să ştie electoratul că aceia pe care i-au ales să-i reprezinte în Parlament sunt la chiul. În toată ţara vor fi distribuite, fiindcă toţi chiulesc. Poate că, în felul acesta, se vor întoarce la lucru pentru că este inadmnisibil să se folosească un asemenea protest”, a spus Oltean, care nu a precizat însă numărul materialelor tipărite.

Oltean a declarat că, deşi a fost parlamentar al opoziţiei, nu a fost niciodată de acord cu părăsirea sălii de şedinţe în semn de protest şi că PDL a lansat invitaţia la dialog între putere şi opoziţie.

El a spus că PDL speră că, prin această acţiune, să determine parlamentarii opoziţiei ca luni să fie prezenţi la muncă în Parlament.

„Am verificat joi. Toţi parlamentarii şi-au ridicat sumele forfetare, 7.000 de lei, 8.000 de lei, 9.000 de lei. Le-au ridicat. Toţi parlamentarii şi-au luat salariile, iar săptămâna viitoare îşi vor lua diurnele. Toţi stau la Marriott sau la Hotel Bucureşti, bine merci. Şi cei ai puterii, e adevărat, dar ei măcar vin la serviciu. Toţi călătoresc cu avioane pe banii statului. Toţi parlamentarii opoziţiei aflaţi în grevă îşi folosesc maşinuţele. Nu vezi pe unul cu bicicleta sau renunţând la salariu, or mie mi se pare de bun simţ ca, fiind beneficiarii acestor facilităţi, să vină la serviciu”, a spus Oltean.

Întrebat de ce conducerea Camerei Deputaţilor nu ia măsuri şi nu sistează plăţile către parlamentarii absenţi, Oltean a spus că s-ar putea lua măsuri, dar numai în privinţa indemnizaţiilor de şedinţă şi a diurnelor de deplasare, restul fiind reglementate de Statutul parlamentarului şi nu se pot lua măsuri decât dacă s-ar modifica aceste acte normative.

„Dacă această formă atipică de luptă proletară va continua, va trebui să identificăm un set de măsuri pentru că nu vom putea să-i lăsăm să stea acasă până în decembrie şi să fie beneficiarii acestor favoruri. Noi am crezut că e o glumă”, a conchis Oltean.

Te-ar mai putea interesa și
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
Producătorul gigant chinez de vehicule electrice BYD oferă reduceri până pe 26 ianuarie la două dintre modelele sale hibride și EV, potrivit site-ului său....
Canalul Suez, venituri în scădere din cauza atacurilor asupra navelor comerciale
Canalul Suez, venituri în scădere din cauza atacurilor asupra navelor comerciale
Perturbările din Marea Roşie - o consecinţă a atacurilor maritime ale rebelilor houthi din Yemen - au dus anul acesta ...
Parlamentul sud-coreean a votat în unanimitate demiterea președintelui interimar Han Duck-soo
Parlamentul sud-coreean a votat în unanimitate demiterea președintelui interimar Han Duck-soo
Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri, în majoritate, pentru demiterea preşedintelui interimar Han Duck-soo, acuzându-l ...
A doua companie aeriană care renunță la Brașov: FlyLili suspendă zborurile din 10 ianuarie. Motivul: număr scăzut de pasageri
A doua companie aeriană care renunță la Brașov: FlyLili suspendă zborurile din 10 ianuarie. Motivul: număr scăzut ...
Compania aeriană FlyLili a anunțat că din 10 ianuarie va suspenda temporar toate zborurile de pe aeroportul din Brașov.