E oficial: Bosch a semnat cu Consiliul Judeţean Cluj

Conducerea Consiliului Judeţean Cluj a semnat, vineri, contractul cu compania germană Bosch privind deschiderea unei fabrici de componente auto în Parcul Industrial Tetarom III din comuna Jucu, aceasta fiind considerată "cea mai mare investiţie privată din istoria judeţului".
Economica.net - vin, 17 feb. 2012, 12:59

Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, a declarat, vineri, într-un briefing de presă, că investiţia Bosch se va derula în două etape.

” Am semnat, vineri, contractul cu reprezentanţii companiei Bosch, referitor la investiţia care va fi dezvoltată în Parcul Industrial Tetarom III. Avem de a face cu cea mai mare investiţie privată din istoria judeţului Cluj, în valoare de 77 de milioane de euro, care va aduce până la final peste 2.000 de locuri de muncă şi va genera încasări importante la buget. Contractul acordă companiei Bosch drept de superficie pentru o perioadă de 99 de ani pentru suprafaţa de teren de 21,5 hectare situată în cadrul Parcului Tetarom III. Investiţia se va realiza în două etape şi are în vedere, în faza finală, construirea a 80.157 de metri pătraţi construiţi la sol, incluzând o unitate de producţie, spaţii de birouri, centru logistic, clădire tehnică, parcări, alei şi spaţii verzi”, a spus Tişe.

Potrivit acestuia, CJ Cluj va sprijini compania Bosch pentru racordarea la utilităţi şi va asigura, pe cheltuiala sa, accesul auto şi pietonal la parcela de teren, dar şi devierea canalului colector care traversează parcela concesionată de către Bosch.

„Contractul prevede că, dacă îşi închide operaţiunile de la Jucu, compania Bosch fie restituie parcela de teren, în cel mult doi ani, în starea în care a preluat-o, fie găseşte un investitor care să preia investiţia în termenii contractului. Pe toată această perioadă, compania va plăti taxele prevăzute de contract”, a spus Tişe.

Şeful CJ Cluj a afirmat că, în perioada următoare, administraţia judeţeană va prezenta noi investiţii „care să aducă locuri de muncă şi venituri pentru clujeni”.

Contractul cu Bosch a fost aprobat de plenul Consiliului Judeţean Cluj în şedinţa extraordinară de miercuri.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, declara, miercuri, la finalul şedinţei extraordinare în care s-a analizat contractul cu Bosch, că, în urma ultimelor negocieri cu reprezentanţii companiei, durata de concesionare a terenului de la Jucu a fost majorată de la 49 la 99 de ani.

Şeful CJ Cluj preciza că viitorii angajaţi ai fabricii Bosch vor fi recrutaţi prin intermediul unor firme specializate.

„Se vor face angajări încă în acest an, în prima etapă, iar a doua etapă va începe anul viitor şi se va încheia în 2015. În total vor fi 2.000 de angajaţi. Aceştia vor trebui să prevadă clauze în contractul colectiv de muncă prin care să îşi apere interesul în cazul în care vor fi concediaţi înainte de termen sau înainte de expirarea acestui contractul”, spunea Tişe.

Totodată, Tişe afirma, marţi, într-o conferinţă de presă, că în contractul care va fi semnat cu compania Bosch vor fi prevăzute clauze privind plata unor despăgubiri din partea investitorului în cazul în care fabrica din Parcul Industrial Tetarom III din Jucu se va închide înainte de termenul prevăzut.

Potrivit acestuia, prin contract Bosch va achita către SC Tetarom SA, administratorul Parcului Industrial din Jucu, o taxă de concesiune de 0,1 euro pe metru pătrat, adică 21.500 de euro pe an, aferentă suprafeţei de 21,5 hectare de care dispune compania la Jucu.

„Compania are şi posibilitatea de a cumpăra terenul de la Jucu, dar dacă Bosch vrea să îl revândă, atunci diferenţa revine CJ Cluj întrucât afacerea perfectată nu are ca scop obţinerea de profituri din plus-valoarea adusă unui teren, ci terenul este pus la dispoziţie la un preţ avantajos pentru a stimula o investiţie şi a crea locuri de muncă”, spunea Tişe.

Potrivit acestuia, şi compania finlandeză Nokia avea posibilitatea de a cumpăra terenul de sub fabrica din Jucu la un preţ de 6 euro pe metru pătrat, dar aceasta a refuzat.

Contractul dintre CJ Cluj şi Bosch prevedea o durată de concesiune a terenului din Parcul Industrial Tetarom III de la Jucu de 49 de ani.

Producătorul german de componente auto Bosch va concesiona, în judeţul Cluj, un spaţiu de producţie de 215.000 metri pătraţi pentru o investiţie în valoare totală de 77 milioane euro, potrivit datelor prezentate, în 2 februarie, de conducerea companiei.

Grupul german estimează că investiţia va asigura, într-o primă fază, peste 300 noi locuri de muncă, transmitea Guvernul printr-un comunicat.

Bosch ar urma să îşi instaleze facilităţile de producţie pe 21 de hectare din parcul industrial Tetarom III, parcul unde a funcţionat şi fabrica de telefoane mobile Nokia.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, declara, odată cu anunţul privind preluarea facilităţii de producţie Nokia din Jucu de către producătorul italian de electrocasnice DeLonghi, că instituţia pe care o conduce se află în negocieri avansate cu un nou investitor, fără să precizeze numele acestuia. Tişe spunea că este vorba de un producător de componente auto care va investi 60 milioane de euro în fabrica din parcul Tetarom III şi va crea între 1.500 şi 2.000 de locuri de muncă.

Pe de altă parte, CJ Cluj preciza încă din luna septembrie a anului trecut, când Nokia îşi anunţa plecarea din România, că negociază cu compania germană Bosch pentru o investiţie într-o fabrică de componente auto în parcul industrial Tetarom III. La acel moment, reprezentanţii CJ Cluj mai spuneau că negocierile cu germanii de la Bosch durau de peste zece luni.

Grupul Bosch este prezent în România din anul 1994 şi deţine cinci companii, respectiv Robert Bosch (distribuţie de echipamente şi piese auto, echipamente termotehnice şi scule electrice), BSH Electrocasnice (import şi distribuţie de electrocasnice marca Bosch şi Siemens), Bosch-Rexroth (componente pentru industria de maşini-unelte), fabrica Bosch-Rexroth România de la Blaj, care produce scule electrice şi centrul de servicii de externalizare Bosch Communication Center din Timişoara. Compania Robert Bosch SRL a realizat în 2010 o cifră de afaceri de 249,5 milioane de lei (circa 59 milioane euro), conform sitelui Ministerului Finanţelor Publice.

Grupul Bosch, cu vânzări de 47,3 miliarde de euro în anul fiscal 2010 şi circa 283.500 de angajaţi, este unul dintre liderii globali ai furnizorilor de tehnologie şi servicii, în domeniile auto, tehnologie industrială, bunuri de larg consum şi construcţii.

Grupul cuprinde pe lângă compania Robert Bosch GmbH aproximativ 350 de filiale şi companii regionale în peste 60 de ţări.

Te-ar mai putea interesa și
Analiza primul caz al unui om infectat cu gripă aviară a arătat mutații neobservate până acum, dar riscul rămâne scăzut
Analiza primul caz al unui om infectat cu gripă aviară a arătat mutații neobservate până acum, dar riscul rămâne scăzut
Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA au declarat joi că analiza eșantioanelor din primul caz sever de gripă aviară din țară săptămâna trecută a arătat mutații......
Doi giganţi în criză şi avansul protecționismului – retrospectiva anului 2024 în economia mondială
Doi giganţi în criză şi avansul protecționismului – retrospectiva anului 2024 în economia mondială
Dificultăţile economiei chineze şi stagnarea celei germane au fost două dintre focarele de îngrijorare în domeniul ...
Cutremur cu o magnitudine de 3,5 în Buzău în această dimineață
Cutremur cu o magnitudine de 3,5 în Buzău în această dimineață
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs vineri dimineaţa, la ora locală 3:47, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, ...
Autoritățile finlandeze au confiscat un petrolier rusesc care ar fi întrerupt un cablu de alimentare subacvatic
Autoritățile finlandeze au confiscat un petrolier rusesc care ar fi întrerupt un cablu de alimentare subacvatic
Autoritățile finlandeze au confiscat joi o navă care transporta petrol rusesc în Marea Baltică, suspectând că a cauzat ...