Salini vrea să cumpere Astaldi, companie cu contracte de miliarde de euro în România

Firma italiană de construcţii Salini Impregilo s-a oferit să investească 225 de milioane de euro (254 de milioane de dolari) pentru a salva constructorul italian Astaldi SpA, care se confruntă cu probleme financiare, transmit ANSA şi Reuters.
Economica.net - joi, 14 feb. 2019, 12:13
Salini vrea să cumpere Astaldi, companie cu contracte de miliarde de euro în România

Prin subscrierea la majorarea de capital, Salini va obţine o participaţie de 65% în Astaldi, care va utiliza câştigurile obţinute pentru a-şi achita datoria.

Salini a precizat că oferta sa este condiţionată de încheierea unui acord între Astaldi şi creditorii săi, precum şi de găsirea unor investitori pe termen lung care să subscrie la majorarea de capital şi de obţinerea unui împrumut de la bănci de către Astaldi pentru stabilizarea situaţiei financiare şi a operaţiunilor constructorului italian.

Separat, Astaldi a anunţat joi că Board-ul său a aprobat propusul acord cu creditorii şi oferta Salini.

În octombrie, agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a coborât ratingul acordat Astaldi de la „CCC minus” la „D” (default). Retrogradarea vine după ce Astaldi a cerut în septembrie unui tribunal din Roma protecţie faţă de creditorii săi, în urma întârzierii vânzării podului din Turcia. Astaldi a precizat că a solicitat protecţie faţă de creditori „cu rezervare”, o modalitate folosită în Italia pentru a permite unei firme să-şi continue afacerile.

Astaldi, care are peste 10.500 de angajaţi, spera să vândă cel de-al treilea pod peste strâmtoarea Bosfor (Istanbul) pentru a-şi întări nivelul lichidităţilor şi a-şi reduce datoria, care se ridica la 1,26 miliarde euro (1,5 miliarde de dolari) la finalul anului trecut.

În România, Astaldi are contracte de miliarde de euro încheiate cu administraţia centrală, dar şi locală. Numai pentru 2019, Astaldi are angajamente pentru finalizarea unor lucrări de construcţie în valoare de 400 milioane de euro, conform declaraţiilor fostului ministrul al Transporturilor, Lucian Şova. Cel mai important proiect aflat în derulare este finalizarea lucrărilor la Magistrala 5 de metrou, între staţiile Eroilor şi Râul Doamnei. Tot Astaldi are în execuţie şi cel mai mare lot din Autostrada A3, Câmpia Turzii – Târgu Mureş, respectiv lotul 2 din tronsonul Ogra – Câmpia Turzii, în lungime de 18 km, contract de 437 milioane de lei. Compania mai are un contract de 2 miliarde de lei cu CNAIR pentru Podul de la Brăila. Cu CFR SA, Astaldi are contracte de 3,45 miliarde lei pentru modernizarea a 81 kilometri de cale ferată, iar cu Primăria Capitalei italienii au un contract pentru finalizarea Pasajului Ciurel.

Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...