Dragnea: În vederea majorării alocaţiilor, deficitul bugetar va deveni 2,76% din PIB

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a anunţat joi că în vederea aplicării amendamentului care prevede că alocaţiile copiilor vor fi majorate începând cu 1 martie, deficitul bugetului general consolidat estimat devine 2,76% din PIB.
Economica.net - joi, 14 feb. 2019, 18:41
Dragnea: În vederea majorării alocaţiilor, deficitul bugetar va deveni 2,76% din PIB

„Pentru a face ca amendamentul discutat mai devreme în legătură cu majorarea sumei pentru asistenţă socială, pentru a-l face aplicabil – acest amendament demagogic, care nu poate fi pus în practică, pentru simplul motiv că sursa de finanţare indicată este excedentul bugetului asigurărilor sociale de stat – oricine are minime cunoştinţe ştie că sumele din bugetele asigurărilor sociale de stat nu pot fi folosite pentru cheltuieli ale bugetului de stat, or, alocaţiile reprezintă cheltuială de la bugetul de stat – în consecinţă, amendamentul rămâne acelaşi (…), sursa de finanţare o constituie majorarea deficitului bugetului de stat de la 36.156,8 milioane lei la 38.287,33 milioane lei, astfel deficitul bugetului general consolidat estimat devine 2,76% din PIB, urmând a se face corelările necesare în textul legii bugetului de stat. După ce legea bugetului de sat va intra în vigoare, va fi promulgată şi publicată în Monitorul Oficial, Guvernul trebuie să emită OUG pentru a modifica legea alocaţiilor de stat, pentru a se putea într-adevăr mări alocaţiile de stat şi să le primească copii”, a spus Dragnea.

Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, joi, un amendament la bugetul Ministerului Muncii pe anul 2019 prin care alocaţiile copiilor vor fi majorate începând cu 1 martie.

„Se propune suplimentarea sumelor prevăzute la anexa 3/20/01 a Ministerului Muncii, titlul 9 „Asistenţă socială” cu suma de 2.130.528.000 lei pentru majorarea alocaţiei de stat pentru copii începând cu data de 1 martie 2019 de la 84 de lei la 150 de lei, iar pentru copii de la 0 la 2 ani – de la 200 de lei la 300 de lei”, a declarat iniţiatorul amendamentului, liberalul Robert Sighiartău.

Amendamentul a fost adoptat cu 123 de voturi ‘pentru’, 119 ‘împotrivă’ şi o abţinere. Potrivit situaţiei votului, în favoarea amendamentului s-au exprimat parlamentari şi de la PSD, ALDE şi UDMR.

Parlamentariii au adoptat joi, un amendament al deputatului PNL Robert Sigartau care majorează alocația copiilor de la 84 de lei la 150 de lei. Cu 123 de voturi pentru și 119 împotrivă s-a adoptat amendamentul susținut în plen de deputatul PNL.

Potrivit amendamentului adoptat, efortul bugetar este de două miliarde de lei iar alocațiile s-ar majora începând de luna viitoare, mai exact, de la 1 martie 2019.

„Se propune suplimentarea sumelor prevăzute la anexa 3/20/01 a Ministerului Muncii, titlul 9 „Asistenţă socială” cu suma de 2.130.528.000 lei pentru majorarea alocaţiei de stat pentru copii începând cu data de 1 martie 2019, majorarea alocaţiei de la 84 de lei la 150 de lei, iar pentru copii de la 0 la 2 ani de la 200 de lei la 300 de lei”, a declarat după vot, liberalul Robert Sighiartău.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...