Ministrul Finanţelor spune că nu îl interesează un post de comisar european şi niciun fel de poziţie în afara ţării

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat duminică seara că nu îşi doreşte să devină comisar european, deşi este "o poziţie foarte onorantă", dar nicio o altă funcţie în afara ţării, în contextul recentelor alegeri din Parlamentul European.
Economica.net - lun, 18 feb. 2019, 05:30
Ministrul Finanţelor spune că nu îl interesează un post de comisar european şi niciun fel de poziţie în afara ţării

„Am spus foarte clar, este o poziţie foarte onorantă în care România trebuie să trimită oameni care într-adevăr înţeleg să facă pentru România tot ceea ce ţine de această ţară, sub umbrela comisarului european care trebuie să fie echidistant. Asta este fineţea. Nu, categoric nu mă interesează. Nici nu m-a interesat în cele două mandate precedente şi nici astăzi. Am văzut fel de fel de speculaţii. Categoric nu. Niciun fel de poziţie în afara ţării nu mă interesează”, a susţinut, la Antena 3, Eugen Teodorovici, întrebat dacă îşi doreşte să devină comisar european sau vrea o poziţie de europarlamentar.

El a reiterat că vrea să lase şi „să pună la dispoziţia acestei ţări”, tot ceea ce a învăţat în aceşti ani, menţionând în acest sens un episod din octombrie 2012, când Victor Ponta, premierul de la acea vreme, i-a propus o funcţie de consilier la Curtea de Conturi, pe care a refuzat-o.

„Am spus-o clar că ce am învăţat în aceşti ani de zile vreau să las şi să pun la dispoziţia acestei ţări. Ştiu că unii duc în derizoriu această abordare. Uite că sunt şi oameni care au o astfel de abordare. Nu mă interesează nici funcţiile bine remunerate în afara ţării, că sunt…. De exemplu, la Curtea de Conturi, în 2012, când am fost propus de fostul prim ministru Victor Ponta şi am refuzat. Octombrie 2012: consilier de conturi la Curtea de Conturi. Şase ani de zile, titlul de ambasador, 18.000 euro pe lună. Şi am spus „Nu”. Şi m-a întrebat atunci Victor, mi-a zis: „Mă, tu eşti nebun? De ce? Toată lumea insistă să meargă”. Şi i-am spus: „Rămân să facem treabă în ţara asta”. Şi a zis:”Ăsta e nebun. Toată lumea se chinuie să meargă, ăsta să rămână acasă”. Asta este abordarea mea. Vrea să creadă lumea? Bine. Nu, o să vedem la pensie”, a subliniat oficialul MFP.

Întrebat cine ar trebuie să fie pe listele Parlamentului European, Teodorovici a răspuns: „Exact opusul celor care sunt în Parlamentul European, gen Macovei, Preda, Mureşan”.

„Asta nu înţeleg cei care sunt acolo. Ei nu sunt nici PSD, nici PNL, nici ALDE. Ei sunt europarlamentari români. Asta nu înţeleg cei care pleacă acolo. Acolo nu te lupţi între partide, nu te lupţi cu ţara ta. Faci echipă cu toţi cei din România şi te lupţi cu toţi ceilalţi. Ceilalţi aşa fac, numai noi…. Din păcate, lipseşte multora din această ţară acea nebunie frumoasă. Eşti român, nu te apleci, nu se îndoaie genunchii, stai drept, te baţi pentru ţara asta. Eşti destul de abil şi de isteţ încât să serveşti interesul ţării, dar să nu se vadă din afară”, a concluzionat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

Te-ar mai putea interesa și
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. Și colaborarea cu stațiile ITP a fost afectată....
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...