PDL o susţine în continuare pe Anastase

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că PDL exclude orice dialog cu opoziţia pe tema înlocuirii din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor a Robertei Anastase.
Economica.net - vin, 17 feb. 2012, 15:03

Ioan Oltean a fost întrebat dacă puterea ar fi de acord să o înlocuiască pe Roberta Anastase din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor pentru ca opoziţia să se întoarcă în Parlament.

Nu s-a discutat niciodată la nivelul PDL schimbarea din funcţie a doamnei preşedinte a Camerei Deputaţilor Roberta Anastase şi excludem orice fel de dialog, orice fel de discuţie pe această temă. Dacă opoziţia condiţionează întoarcerea în Parlament şi de realizarea unui asemenea obiectiv, atunci, cu certitudine, va sta în grevă, până în decembrie anul acesta„, a spus Oltean.

Întrebat ce concesii este dispusă puterea să facă pentru ca opoziţia să se întoarcă în Parlament, Oltean a spus că niciuna.

Nu cred că e vorba de concesii aici. A te prezenta la lucru, a veni la serviciu, nu presupune concesii. Nu cred că dumneavoastră obţineţi concesii ca să mergeţi la serviciu„, a spus Oltean.

Prim-vicepreşedintele PDL Roberta Anastase a declarat, miercuri seară, la Realitatea TV, răspunzând unei întrebări, că în PDL nu s-a discutat despre schimbarea ei de la şefia Camerei Deputaţilor.

Ea a ţinut să menţioneze că schimbarea ei de la şefia Camerei nu este un subiect real, ci unul exclusiv politic, în spatele căruia se află Dan Voiculescu.

Anastase a menţionat că instituţiile statului s-au pronunţat în legătură cu acuzaţiile care i-au fost aduse vizavi de modul în care a condus unele şedinţe ale Camerei.

Întrebată dacă în PDL s-a discutat despre posibilitatea de a fi schimbată de la şefia Camerei, aşa cum au relatat anumite site-uri de presă „apropiate puterii”, Anastase a răspuns: „Categoric nu”.

„Eu nu sunt o miză”, a mai spus Anastase.

Preşedintele Camerei a menţionat că nu crede că au existat colegi din PDL care să fi vorbit public despre demisia ei de la preşedinţia Camerei Deputaţilor.

Întrebată despre informaţiile apărute în presă pe surse potrivit cărora ea ar urma să fie înlocuită cu Marian Sârbu la şefia Camerei, Anastase a spus că aceste informaţii „pot fi catalogate oricum”.

Te-ar mai putea interesa și
Cutremur cu o magnitudine de 3,5 în Buzău în această dimineață
Cutremur cu o magnitudine de 3,5 în Buzău în această dimineață
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs vineri dimineaţa, la ora locală 3:47, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de......
Autoritățile finlandeze au confiscat un petrolier rusesc care ar fi întrerupt un cablu de alimentare subacvatic
Autoritățile finlandeze au confiscat un petrolier rusesc care ar fi întrerupt un cablu de alimentare subacvatic
Autoritățile finlandeze au confiscat joi o navă care transporta petrol rusesc în Marea Baltică, suspectând că a cauzat ...
CATL intenționează să se listeze la bursa din Hong Kong
CATL intenționează să se listeze la bursa din Hong Kong
Producătorul chinez de baterii CATL a anunțat joi că intenționează să se listeze în Hong Kong, a arătat un dosar ...
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un ...