Autorităţile de la Chişinău încearcă să vândă Moldindconbank către un investitor străin, în cadrul unui proces de curăţare a sistemului financiar, sprijinit de Fondul Monetar Internaţional şi alte organizaţii internaţionale. Aceasta după ce, în anul 2015, Republica Moldova a intrat în criză, după dispariţia unui miliard de dolari din trei bănci cu o structură opacă a acţionarilor, inclusiv Moldindconbank.
Luna trecută, reprezentanţii băncii centrale din Republica Moldova au anunţat că au aprobat tranzacţia prin care fondul bulgar Doverie United Holding va achiziţiona 64% din Moldindconbank. La rândul său, Octavian Armaşu, guvernatorul băncii centrale a declarat că vânzarea Moldindconbank ar putea fi întârziată dacă tranzacţia nu se finalizează înainte de alegerile parlamentare din 24 februarie.